România a pierdut deja bătălia cu Covid-19! Medicul Emilian Imbri proclamă triumful virusului, în condițiile reticenței unora dintre români de a se imuniza prin vaccinare. Imbri spune că nu în numărul paturilor de la terapie intensivă stă cheia rezolvării pandemiei.
România a pierdut deja bătălia cu Covid-19! Medicul Emilian Imbri proclamă triumful virusului, prevestind momente complicate pentru sistemul sanitar din România.
Imbri susține că în România se luptă pentru relaxare în condițiile în care atmosfera generală este deja ”îngrozitor de relaxată”.
România a pierdut deja bătălia cu Covid-19! Urmează valul patru
Medicul Emilian Imbri, fost manager al Spitalului ”Victor Babeş” din Capitală, a tras un semnal de alarmă privind relaxarea oamenilor în faţa coronavirusului şi este de părere că urmează valul patru al pandemiei deoarece lumea nu merge să se vaccineze.
Imbri a adăugat că ceea ce se întâmplă acum este ”triumful virusului”.
”Toţi suntem relaxaţi. Ştiţi ce este paradoxal în această ţară? Într-o relaxare generală se luptă îngrozitor pentru relaxare. În Piaţa Victoriei vin oameni fără mască care urlă toţi nu vrem mască, şi nu au purtat niciodată.
Vin bolnavii care se internează în stare gravă şi recunosc, eu nu am purtat mască niciodată, am crezut că e o prostie şi uite unde am ajuns, doctore, salvează-ma. Sigur că nu poţi să te joci cu cuvintele astea.
”Noi am pierdut lupta cu virusul”
Că uite se relaxează Anglia. Dar cât a stat Anglia? De câteva ori a stat şi s-a vaccinat”, a declarat Emilian Imbri la Digi24, potrivit news.ro.
Medicul spune că are colegi care sugerează oamenilor că nu au încredere în vaccin.
”Am colegi care au apărut la televizor şi au spus că nu sunt împotriva vaccinului, dar eu vreau să mă vaccinez cu vaccinul care o să apară peste 2 ani. Dar care e problema? Aşteaptă, dar nu induce celorlalţi că ăsta nu e bun.
Atunci, vedeţi, nu se va reuşi, să ştiţi. Noi am pierdut lupta cu virusul. Bine că a trecut valul 2, nu consider că voi fi sancţionat, dar plecarea lui Voiculescu pentru mine înseamnă că a trecut valul 2 al pandemiei de Ministerul Sănătăţii. Sper să nu vină valul 3”, a declarat Imbri.
”Ce se întâmplă acum e triumful virusului”
Fostul manager de la Spitalul ”Victor Babeş” din Capitală este de părere că bătălia cu virusul a fost pierdută pentru că oamenii nu se vaccinează într-un număr mare.
”Bătălia cu virusul am pierdut-o. Ce se întâmplă acum e triumful virusului, să ştiţi. Faptul că spuneţi că nu sunt locuri, că… Ştiţi ce se întâmplă în momentul de faţă?
Şi dacă scoatem din depozite, din rezervele care sunt în România, dacă scoţi paturile şi ventilatoarele alea şi le pui pe aleile spitalului şi spui am 2000 de paturi ATI şi sunt ocupate 1500.
Pe alea 500 nu are cine să le manevreze. Aici este problema. Nu e problema că nu avem paturi, este problemă că nu ai cu cine să lucrezi.
La Babeş a fost un caz fericit că am avut oameni în TIR. Sunt spitale în care fug ca zăpăciţii de la o secţie la alta, fug pe holuri cu alea de oxigen în braţe că nu au nici oxigen. Din punctul meu de vedere o să urmeze un boom.
Lucrurile s-ar putea îndrepta de la sine şi urmează valul 4 sau ce mai urmează. De ce? Pentru că nu mergem să ne vaccinăm. Şi atunci orice tulpină din asta de vine să ne mai facă vizite, va genera un alt val”, a mai declarat Imbri.