UPDATE. România a pierdut procesul cu Pfizer. Statul român este obligat să plătească 600 de milioane de euro. Cristian Terheș: „Cel mai mare caz de corupție din istorie”
SURSA FOTO: Dreamstime - Pfizer
România a pierdut un proces împotriva companiei farmaceutice Pfizer, după ce a refuzat plata vaccinurilor COVID-19 comandate. Instanța de judecată a decis că statul român trebuie să achite 600 de milioane de euro pentru dozele neplătite din anul 2023.
UPDATE 18:45. Cristian Terheș: Cine plătește pentru acest mare jaf din pandemie, cel mai mare caz de corupţie din istoria umanității?
Europarlamentarul Cristian Terheș a scris, pe pagina sa de Facebook, că decizia în procesul cu Pfizer va arunca sute de milioane de euro din banii românilor pe contracte opace și decizii politice iresponsabile.
Nici până azi cetățenii nu știu ce s-a negociat în numele lor, pe buzunarul lor și pe sănătatea lor. Nu se știu nici condițiile reale de achiziție, nici cine răspunde pentru efectele adverse, atrage atenția Terheș.
El consideră că responsabilitatea este împărțită în acest caz: pe de o parte, Comisia Europeană, pe de altă parte, Guvernul de la București din perioada Florin Cîțu. Iată mai jos mesajul integral.
„România a pierdut în primă instanță la un tribunal din Belgia azi, 1 aprilie 2026 (din păcate nu e păcăleală), procesul cu Pfizer, fiind obligată să plătească circa 600.000.000 euro pentru niște produs medicale care (1) nu oferă imunitate împotriva virusului COVID-19 și (2) nu au fost folosite.
Sute de milioane de euro din banii românilor vor fi aruncați pe contracte opace și decizii politice iresponsabile.
Am fost PRIMUL europarlamentar care a expus contractele-cadru dintre Comisia Europeană și companiile farmaceutice precum Pfizer și Moderna, contracte care, nici până astăzi, nu sunt publicate integral.
În urma demersurilor pe care le-am inițiat toți cetățeni Uniunii Europene au putut să afle despre demersurile netransparente din spatele acestei afaceri de foarte mare corupție. Zeci de pagini din contracte sunt înnegrite, ascunse, cenzurate.
Nici până azi cetățenii nu știu ce s-a negociat în numele lor, pe buzunarul lor și pe sănătatea lor. Nu se știu nici condițiile reale de achiziție, nici cine răspunde pentru efectele adverse.
Responsabilitatea este clară și împărțită:
- Comisia Europeană — care, sub conducerea Ursulei von der Leyen, a negociat netransparent, în spatele ușilor închise, generând scandal cunoscut deja ca „PfizerGate”.
- Guvernul României din perioada Cîțu — care a angajat țara în achiziții masive de pretinse vaccinuri, de zeci de milioane de doze, fără o justificare reală, fără transparență și fără să țină cont de eficiența reală a acestor produse medicale.
De ani de zile cer din Parlamentul European publicarea integrală a acestor contracte semnate de Ursula von der Leyen. De ani de zile, grupurile politice dominante — PPE, S&D, Renew — au blocat sistematic orice tentativă de transparență şi publicare integrală a acestor contracte. Constant au votat împotriva adevărului.
Astăzi se vede rezultatul: România și românii plătesc.
Guvernul Bolojan are obligația morală și politică să facă publice aceste contracte IMEDIAT. Fără scuze și fără întârzieri! Românii trebuie să știe:
– ce s-a semnat în numele lor;
– cine a decis;
– cine răspunde.
Și mai ales: cine plătește pentru acest mare jaf din pandemie, cel mai mare caz de corupţie din istoria umanității?
Eu nu mă voi opri și voi continua demersurile pentru publicarea integrală a acestor contracte în vederea tragerii la răspundere a celor vinovați”, scrie Cristian Terheș.
Știrea inițială
România a pierdut procesul cu Pfizer. Statul român este obligat să plătească 600 de milioane de euro
România a pierdut un proces în Belgia, deschis de compania farmaceutică Pfizer, după ce Executivul a refuzat să plătească peste 20 de milioane de doze de vaccin COVID-19. Este vorba despre o decizie de primă instanță, prin care România este obligată să plătească aproximativ 600 de milioane de euro companiei farmaceutice. Suma ar reprezenta contravaloarea a circa 28 de milioane de doze de vaccin, pe care statul român nu le-a mai achitat din anul 2023.
Tribunalul de la Bruxelles a considerat că nu există probleme legate de modul în care Pfizer a obținut contractul pentru livrarea vaccinurilor. Judecătorii au spus că România nu a respectat condițiile necesare pentru a renunța la acordul de cumpărare și că nu a reușit să demonstreze că înțelegerea, inclusiv prețul și numărul de doze, ar fi fost un abuz din partea companiei. Totodată, judecătorii au explicat că scăderea cazurilor de COVID-19 din anul 2023 nu este un motiv suficient pentru ca România să anuleze sau să modifice obligațiile din contract.
„În ceea ce privește România
La 20 mai 2021, Comisia Europeană a încheiat cu compania farmaceutică Pfizer un contract de achiziție de doze de vaccin împotriva COVID-19. Acest contract a fost încheiat în numele statelor membre ale UE, în urma unei proceduri centrale de atribuire a contractelor publice, denumită „procedură negociată fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare”.
Acest contract prevedea în special obligația fiecărui stat membru de a achiziționa un număr specific de doze de vaccin împotriva COVID-19, stabilit într-un tabel de repartizare elaborat de Comisie în colaborare și cu acordul statelor membre participante, din care făcea parte și România.
În decembrie 2023, Pfizer a chemat în judecată România în fața Tribunalului de primă instanță francofon din Bruxelles, solicitând executarea silită a contractului menționat, ca urmare a refuzului acesteia de a prelua integral dozele și de a plăti prețul convenit.
Tribunalul a arătat mai întâi că elementele prezentate nu îi permiteau să constate o neregularitate în procesul de atribuire a contractului public către Pfizer.
De asemenea, a constatat că nu erau îndeplinite condițiile de reziliere a contractului în favoarea României și că aceasta nu demonstra că respectivul contract, în special clauzele privind prețul, numărul de doze sau exonerările de răspundere, ar indica un abuz de poziție dominantă din partea Pfizer.
Tribunalul a mai constatat că evoluția pandemiei, în special scăderea ratei de infectare, nu constituia o circumstanță care să justifice eliminarea sau adaptarea obligațiilor contractuale ale României față de Pfizer.
În final, tribunalul a constatat că, în circumstanțele cauzei, România nu demonstra că Pfizer ar abuza de dreptul său prin solicitarea executării obligațiilor contractuale.
Prin urmare, tribunalul a obligat România să preia dozele de vaccin rămase și să plătească prețul acestora către Pfizer, respectiv 3.031.128.036,97 RON (cu TVA) (aproximativ 600.000.000 €)”, se arată în comunicatul de presă al Tribunalului de la Bruxelles.
Reacția Pfizer
Un reprezentant al companiei farmaceutice Pfizer a declarat pentru postul de televiziune „Digi24” că această decizie arată cât de importante sunt obligațiile contractuale care au stat la baza răspunsului european în pandemie, bazat pe solidaritatea dintre statele membre. Conform spuselor sale, Pfizer se așteaptă ca statele implicate, inclusiv România și Polonia (care a pierdut un proces similar), să respecte hotărârea instanței.
„Decizia instanței belgiene reprezintă „importanța obligațiilor contractuale care au susținut răspunsul pandemic European, construit pe principiul solidarității dintre Statele Membre. Pfizer se așteaptă acum de la statele membre (n.r. România și Polonia, care a pierdut un proces similar) să respecte decizia instanței”, a transmis purtătorul de cuvânt.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





