Boala care l-a răpus pe Mircea Diaconu
Mircea Diaconu, un actor de neuitat și un om cu un caracter deosebit, a lăsat în urmă nu doar o carieră impresionantă, ci și o familie îndurerată, care îl va purta în suflet pentru totdeauna.
La scurt timp după decesul său, fiica sa, Ana Diaconu, a ales să împărtășească câteva dintre adevărurile nespuse despre tatăl ei, dezvăluind, printre altele, că acesta nu a murit de cancer la colon, așa cum s-a raportat, ci de cancer la pancreas, o boală pe care a descoperit-o cu un an și jumătate înainte de sfârșit.
„Mircea Diaconu a murit de cancer de pancreas, nu de colon. A descoperit că are această boală necruțătoare acum un an și jumătate, nu de ani de zile, și s-a luptat în tăcere, plin de speranța, până în ultima clipă.
Nu a uitat niciodată de unde a plecat, a iubit satul natal și s-a întors mereu la rădăcini, dar a locuit lângă București în ultimii 24 de ani. Nu a lăsat în urmă niciun testament, nici nu a suferit vreo trauma în urmă divorțului meu de acum 13 ani și nici eu. Dar ar fi mai bine să va spun eu cine este Mircea Diaconu”, a scris pe Facebook Ana Diaconu.
Mircea Diaconu a reușit să ajungă pe marile scene ale teatrului românesc
Ana Diaconu a vorbit cu multă emoție și respect despre viața și cariera tatălui ei, rememorând momentele cheie ale acesteia. Mircea Diaconu a fost un „țărănuș” din Vladesti, Argeș, care a reușit să ajungă pe marile scene ale teatrului românesc, alături de legende precum Toma Caragiu și Radu Beligan.
A fost cunoscut nu doar pentru talentul său pe scenă, ci și pentru modestia și umanitatea care l-au caracterizat. A avut o viață plină de realizări, lăsând în urma sa o moștenire culturală de neprețuit, care include sute de filme, piese de teatru și momente memorabile.
„S-a născut la țară, în comună Vladesti, Argeș, în Ajun de Crăciun. Deși un «țărănuş», a reușit să intre fără pile la Facultatea de Teatru și Film din București unde a fost remarcat de regizori importanți ai vremii care l-au distribuit în numeroase filme și piese de teatru.
Toma Caragiu l-a iubit că pe fiul său, la fel și Radu Beligan, iar inegalabilul Liviu Ciulei s-a luptat să-l aducă la Teatrul Bulandra, unde a dormit pe un pat pliant, într-o cabina de la subsolul teatrului, neavând locuința repartizată de partid.
Un «actoraș» care a jucat pe cele mai importante scene ale țării, alături de monștrii sacri ai teatrului și cinematografiei cum ar fi Toma Caragiu, Gheorghe Dinică, Radu Beligan, Ștefan Bănică, Dem Rădulescu, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Irina Petrescu, Ștefan Iordache, Octavian Cotescu sau Jean Constantin. Cu toții l-au îndrăgit și îi spuneau ăsta micu”.
Regretatul actor, un liberal convins
Dincolo de cariera sa artistică, Mircea Diaconu a fost și un om de spirit, cu o viziune clară asupra societății. Un liberal convins, dar și dezamăgit de realitățile politice ale țării sale, el a ales să se retragă pe calea independenței.
A fost un om care iubea România din toată inima, dar care și-a văzut visurile zdrobite de realitățile unei țări care nu reușea să-l înțeleagă. Ana Diaconu a amintit de pasiunea tatălui ei pentru muzică, artă și istorie, dar și de dragostea sa pentru tradițiile românești și satul natal.
În ciuda realizărilor sale, Mircea Diaconu a avut o viață modestă și nu a căutat niciodată faima sau privilegiile.
„Într-adevăr, a lăsat în urmă o avere impresionantă: sute de filme, piese de teatru și de televiziune, o familie care îl iubește nemărginit, care îi va fi alături pentru totdeauna și îi va onora memoria.
A lăsat în urmă o adevărată moștenire culturală, nu a făcut doar umbră pământului. A intrat în politică românească și europeană, nu pentru că a vrut și el la ciolan, ci pentru că avea un spirit civic foarte puternic. Liberal convins, trădat și dezamăgit, a ales calea independenței politice. Un spirit liber care a spus întotdeauna lucrurilor pe nume.
Era un om simplu, modest, de o naturalețe izbitoare, un optimist incurabil și un povestitor desăvârșit. Era o plăcere să-l asculți! Avea un suflet cât o lume întreagă! Mai puțin cunoscut este faptul că avea o voce minunată, cântând cu multă pasiune romanțe, colinde sau cântece vechi lăutăreşti, învățate de la tatăl său.
A scris cărți, a fost premiat și tradus, a pictat, a sculptat, a fost pasionat de istorie și de române polițiste. Iubea satul românesc, familia, tradițiile și obiceiurile, munții și dealurile înverzite, iubea viață și pe Dumnezeu, fără urmă de habotnicie sau ipocrizie. Iubea România cu toată ființă sa!
Nu putea stă departe de țară, iar dorul de România, sentimentul de apartenența, iubirea de neam și de ai lui, naivitatea lui incurabilă, speranța, dar și convingerea că acasă este cel mai bine i-au și grăbit sfârșitul! Toate s-au lovit în țara lui iubită de resemnare, indolență, dezinteres, laşitate, lipsa de profesionalism și empatie. A avut o viață curată, fără scandaluri și vulgarități”.
Critică la adresa televiziunilor
Totuși, fiica marelui actor a criticat anumite posturi de televiziune care au ignorat înmormântarea unui om de o asemenea valoare, înlocuind-o cu subiecte mult mai puțin importante.
Într-un mesaj plin de durere, dar și de recunoștință, Ana Diaconu a încheiat spunând că tatăl ei a fost dintr-o „altă lume”, una în care valorile și respectul erau mai importante decât ceea ce trăim astăzi.
În final, aceasta a promis că va păstra vie amintirea tatălui său și va face tot posibilul să îi onoreze numele.
„Ar mai fi multe de spus dar nu vreau să va plictisesc cu lucruri frumoase, clar nu fac audiență! Unele televiziuni nici nu au considerat important să transmită știrea despre înmormântarea lui. Măcar un cap video și 3 poze alb negru pe fundal, maxim 10-15 secunde din prime time.
Am aflat însă «cu exactitate» câți cozonaci se vor vinde de Crăciun. Dacă stau să mă gândesc mai bine, au dreptate, în curând vin Sărbătorile de iarnă, iar Diaconu este trecut, old news. El era oricum din altă lume, o lume pe cale de dispariție.
Am sufletul sfâșiat că nu mai este lângă noi, însă pe de altă parte, știu cât l-ar fi durut să vadă cum se degradează România. Tupeul și nesimțirea s-au transformat în calități, respectul și bunul simt sunt o raritate, iar normalitatea nu este deloc cool.
O lume din ce în ce mai urâtă, mai lipsită de valori și de modele, o lume în care sufletul lui prea bun și curat nu s-ar mai fi regăsit. În concluzie, pentru cei care încă mai citesc: Mircea Diaconu, tată, drum lin acolo sus iar noi, pe aici pe jos, vom încerca să-ți ținem amintirea vie și să-ți ducem numele mai departe cum putem noi mai bine. Te iubim o veșnicie!”, a încheiat ea.
