25 de ani de la moartea prozatorului Ovid S. Crohmălniceanu
Născut la 16 august 1921, în orașul Galați, Ovid S. Crohmălniceanu a rămas una dintre figurile definitorii ale criticii și istoriei literare românești din a doua jumătate a secolului XX.
După ce a absolvit prestigiosul Liceu „Vasile Alecsandri” din orașul natal, și-a început studiile tehnice la Politehnica din București, întrerupte însă de evenimentele vremii și finalizate abia în 1947, când a obținut diploma de inginer constructor.
Debut publicistic și cariera editorială
Pasiunea pentru literatură s-a manifestat timpuriu. În 1944, debuta în presa culturală, publicând un medalion critic despre Vachel Lindsay în ziarul „Ecoul”. Din 1947, cariera sa publicistică a prins avânt: a activat ca redactor la „Contemporanul”, „Viața Românească” — publicație pe care a condus-o între 1956 și 1962 — și „Gazeta literară”, unde a ocupat funcția de redactor-șef adjunct între 1963 și 1966.
Ovid S. Crohmălniceanu a fost o prezență constantă în paginile revistelor „Lumea”, „Orizont”, „Luceafărul” și „Contemporanul”, semnând recenzii, eseuri și comentarii. Aceste activități au fost sintetizate în volume precum Cronici și articole (1953) și Cronici literare (1957).
Contribuții majore la istoria literară
Remarcabil cunoscător al literaturii române interbelice, Crohmălniceanu a avut o contribuție majoră la revalorizarea acestei epoci prin studii dedicate unor titani ai literelor românești: Liviu Rebreanu (1954), Tudor Arghezi (1960) și Lucian Blaga (1963). De asemenea, cursul său de Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale (1964) a devenit un reper pentru generațiile de studenți și cercetători.
După anul 1965, și-a concentrat atenția aproape exclusiv asupra studiilor de istorie literară, culminând cu impresionanta trilogie Literatura română între cele două războaie mondiale (1967-1975), apreciată drept una dintre cele mai solide sinteze critice ale timpului. În paralel, a explorat relația dintre literatura română și curentul expresionist, studiul său Literatura română și expresionismul (1971) fiind recompensat cu Premiul Uniunii Scriitorilor.
Susținător al generației optzeciste
Ovid S. Crohmălniceanu s-a implicat activ în susținerea noii generații de prozatori, cunoscuți astăzi drept „optzeciști”. Prin cenaclul studențesc Junimea, a sprijinit afirmarea unor scriitori precum Mircea Nedelciu, Mircea Cărtărescu, Cristian Teodorescu, Hanibal Stănciulescu, Gheorghe Crăciun, Sorin Preda, N. Iliescu și G. Cușnarencu. Cronicile din acea perioadă au fost adunate în volumul Al doilea suflu (1989).
În paralel cu activitatea critică, Crohmălniceanu a debutat în proză cu volumul de povestiri SF Istorii insolite (1980), premiat de Asociația Scriitorilor din București, urmat de Alte istorii insolite (1986). Colaborarea cu Ion Caraion a dus la apariția Antologiei poeziei franceze de la Rimbaud până azi (1974-1976), o realizare deosebită în domeniul traducerii.
Până la moartea sa, survenită la 30 aprilie 2000, la Berlin, Ovid S. Crohmălniceanu a rămas un nume de primă linie în literatura română postbelică, având meritul de a fi deschis drumul unei noi literaturi, modernă și profund ancorată în spiritul vremurilor.
