Potrivit cifrelor înregistrate de Institutul Naţional de Statistică (INS), importurile de ţiţei au depăşit, în perioada menţionată, 2,18 milioane tep. Cifra este cu 552.400 tep sub cea consemnată în ianuarie-aprilie 2023 (-20,2%).
Producția de țiței a României a scăzut
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a publicat recent ultima prognoză a echilibrului energetic. Aceasta arată că producţia de ţiţei a României se va situa pe o traiectorie descendentă până în 2026.
Este înregistrat un ritm mediu anual de -2,2%, consecinţă a declinului natural al zăcămintelor şi menţinerii unităţilor existente de producţie.
Astfel, în 2024, producţia va fi de 2,98 milioane tep (-2,3% faţă de anul anterior). Potrivit estimărilor, producția va fi de 2,91 milioane tep în 2025 (-2,3%).
Totodată, ar urma să fie de 2,86 milioane tep în 2026 (-2%).
CNSP estimează o creştere a importurilor
Pe de altă parte, pentru importul de ţiţei, CNSP estimează o creştere în perioada menţionată cu un ritm mediu anual de 4,1%.
Pentru anul 2024 sunt estimate în ultima Prognoză a echilibrului energetic importuri de 9,65 milioane tep (+4,7%).
Pentru 2025 sunt estimate importuri de 10 milioane tep (+3,6%). Pentru 2026 sunt estimate importuri de 10,3 milioane tep (+3%).
Sectorul de rafinare din România este format din patru rafinării operaţionale:
- Petrobrazi (deţinută de OMV Petrom);
- Petromidia şi Vega (deţinute de Rompetrol);
- Petrotel (deţinută de Lukoil) cu o capacitate operaţională totală de aproximativ 12 milioane tone pe an.
România are o capacitate de prelucrare a ţiţeiului mai mare decât cererea internă de produse petroliere
Conform proiectului Strategiei Energetice a României 2025-2035, cu perspectiva anului 2050, România are o capacitate de prelucrare a ţiţeiului mai mare decât cererea internă de produse petroliere.
Totuşi, rafinăriile româneşti achiziţionează producţia naţională de ţiţei şi importă circa două treimi din necesar. În anul 2023, rafinăriile din România au prelucrat 10,2 milioane tone ţiţei şi aditivi, din care 2,8 milioane tone producţie internă şi 7,4 milioane tone import.
Creșterea ofertei globale de petrol este probabil să fie mai lentă în acest an
Potrivit unui raport publicat luni de Rystad Energy, creșterea ofertei globale de petrol este probabil să fie mai lentă în acest an, cu șanse mari pentru o încetinire suplimentară în 2025.
Firma de consultanță a menționat că extinderea recentă a reducerilor voluntare ale producției de petrol de către OPEC+ și previziunile neschimbate ale cererii grupului au influențat analiza lor.
Rystad estimează că creșterea totală a ofertei de petrol pentru 2024 se situează acum în jur de 80.000 de barili pe zi (bpd), comparativ cu estimarea inițială de 900.000 de barili pe zi la începutul anului.
OPEC+ a decis să prelungească reducerile producției cu 3,66 milioane de barili pe zi (bpd) până la sfârșitul anului 2025 și să extindă reducerile de 2,2 milioane bpd cu trei luni până la sfârșitul lunii septembrie.