"Rezultatele consultărilor naţionale sunt spectaculoase. Am găsi multe sectoare preocupate de acest aspect, companii româneşti care au deja succes pe piaţa americană. Avem peste 30 de sugestii în sfera economică pentru a fi incluse în acord. Sper ca cel puţin 80% din aceste propuneri să se regăsească în tratat", a declarat vineri europarlamentarul Sorin Moisă, care este şi coordonator al acestei consultări. 

El i-a înmânat propunerile României comisarului european pentru Comerţ, Cecilia Malmstrom, care a participat la conferinţa "TTIP: Romania's Voice". 

"Lista de priorităţi a României cuprinde peste 30 de cerinţe care să înlesnească accesul firmelor româneşti pe piaţa americană, câteva cerinţe defensive, pentru industrii pe care trebuie să le protejăm, respectiv şase puncte sociale şi de mediu, reflectând în principal opinia sindicatelor şi a societăţii civile", a subliniat Sorin Moisă. 

Europarlamentarul român a mai spus că, iniţial, consultarea naţională a fost derulată cu 1.500 de firme, însă ulterior a fost focalizată mai bine pe exportatorii în SUA, cu accent pe IMM-uri, pentru care a fost creat un portal special pentru accesul la informaţiile necesare pentru exportul pe piaţa americană. 

La rândul său, comisarul european a spus că este foarte important ca, în susţinerea negocierilor, să se ţină cont de opiniile companiilor, de ceea ce este relevant pentru acestea. 

Ea a precizat că este încrezătoare că Parteneriatul va fi încheiat înainte de finalizarea mandatului Obama. "Aceasta este intenţia noastră. Este posibil, este fezabil, cred că se poate, dar nu se poate face o promisiune fermă", a mai spus Cecilia Malmstrom. 

Oficialul european a mai afirmat că nu există un studiu privind impactul unui eventual eşec al acestor negocieri, însă cu siguranţă s-ar pierde foarte multe oportunităţi. 

"Nu vom stopa comerţul cu SUA, pentru că este un partener important pentru noi, dar vom pierde foarte multe oportunităţi dacă eşuăm. Ce fel de semnal transmitem restului lumii? Pierdem multe oportunităţi şi ar fi păcat!", a subliniat comisarul european. 

Cercetarea la nivelul economiei româneşti, care a stat la baza propunerilor transmise de România Uniunii Europene, s-a derulat în perioada mai – octombrie 2015 şi a avut drept scop identificarea intereselor, priorităţilor şi sensibilităţilor României în negocierea TTIP. 

AGERPRES