Tanczos Barna: „Avem nevoie de relocări pentru a maximiza fondurile”

Ministrul Finanțelor Tanczos Barna a explicat, într-o intervenție la Digi24, că România trebuie să optimizeze absorbția fondurilor europene, iar relocările între granturi și împrumuturi vor juca un rol crucial în acest proces. Potrivit acestuia, bugetul pentru 2025 include peste 150 de miliarde de lei pentru investiții, dintre care aproape 30% sunt acoperite prin PNRR.

„La Bruxelles, am avut mai multe discuţii aplicate, chiar şi înainte de plecare, şi în timpul călătoriei şi acolo. Interesul nostru cel mai mare este ca acest program PNRR să însemne, într-adevăr, investiţii concrete, reale, în beneficiul României, în beneficiul economiei şi al infrastructurii, de exemplu, dacă venim cu o chestiune punctuală, unde vrem modificări, la Ministerul Transporturilor, spre exemplu. PNRR înseamnă două tipuri de finanţări, grant, care înseamnă 100% beneficiul României şi nu trebuie restituit şi înseamnă şi împrumut. Relocările între aceste două pachete sunt esenţiale pentru anul 2025, astfel încât să putem maximiza absorbţia fondurilor europene”, a declarat, marţi, Tanczos Barna la Digi24.

Ministrul a menționat că modificările care vor fi implementate în martie-aprilie trebuie să optimizeze mecanismele de absorbție, astfel încât proiectele să fie realizate fără întârzieri majore.

Tánczos Barna
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

De asemenea, el a subliniat importanța negocierilor purtate de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, cu Comisia Europeană, pentru ajustarea strategiilor de finanțare.

„Este important să optimizăm absorbţia fondurilor şi modificările care vor veni în cursul lunilor martie-aprilie trebuie să optimizeze aceste mecanisme de absorbţie. Sper să încheie domnul Boloş (n. red. Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene) foarte repede negocierile pe PNRR, ministerele de resort deja sunt cu analizele finalizate şi vin cu raport la domnul Boloş, la domnul prim-ministru şi la Ministerul Finanţelor pentru a vedea în ce stadiu se află fiecare proiect în parte şi pentru a vedea şi întârzierile la anumite ministere”, a explicat ministrul Finanţelor.

Tanczos Barna a atras atenția asupra riscului ca România să piardă bani dacă ministerele nu reușesc să recupereze întârzierile în implementarea proiectelor. Totuși, el a precizat că există posibilitatea ca unele investiții să fie mutate în alte cereri de plată, ceea ce ar permite finalizarea acestora într-un termen extins, evitând astfel pierderea fondurilor.

„De asemenea, există şi şansa că aceste investiţii mutate în alte cereri de plată să fie finalizate mai târziu şi să nu fie pierdute sumele. Tocmai acestea sunt discuţiile purtate acum de către domnul Boloş cu echipele tehnice de la comisie”, a mai spus Tanczos Barna.

Marcel Boloș: „România va primi peste 1.3 miliarde de euro din fonduri europene”

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat marți, într-o postare pe Facebook, că România reușește să depună aplicații de plată în valoare de 1.3 miliarde de euro, sumă care urmează să fie rambursată de Comisia Europeană.

El a subliniat că fiecare program este monitorizat atent, iar echipele de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene sunt mobilizate pentru a accelera toate etapele procesului, de la planificare și lansarea apelurilor, la evaluarea proiectelor, contractare și solicitarea rambursării sumelor cheltuite.

Boloș a precizat că aceste fonduri fac parte din Politica de Coeziune 2021-2027, care reprezintă una dintre principalele surse de finanțare pentru proiectele strategice din România.

„România accelerează absorbția fondurilor europene: 1.3 miliarde euro, aplicații de plată depuse în primele luni ale anului. Astăzi, am avut o ședință de lucru cu oamenii care duc greul – șefii Autorităților de Management din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și echipele lor – pentru a analiza în detaliu stadiul implementării programelor aferente Politicii de Coeziune 2021-2027. Avem semnale pozitive. În primele trei luni ale anului, reușim să depunem aplicații de plată în valoare de 1.3 miliarde euro, sumă ce urmează să fie rambursată de Comisia Europeană”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.