România accelerează tranziția energetică: 150 de milioane de euro pentru stocarea energiei verzi

energie eoliană

SURSA FOTO: Facebook, Sebastian Burduja

România alocă 150 de milioane de euro din fonduri europene pentru dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice. Aceste investiții vor sprijini utilizarea energiei verzi, reducerea facturilor și creșterea independenței energetice, având un impact semnificativ asupra sistemului energetic național.

România investește masiv în baterii pentru stocarea energiei verzi

România accelerează tranziția energetică: 150 de milioane de euro pentru stocarea energiei verzi! Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat lansarea unui apel de proiecte pentru dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice, finanțat cu 150 de milioane de euro din fondul pentru modernizare. Aceste fonduri vin în completarea altor 13 miliarde de euro deja atrase pentru investiții în energie verde, inclusiv 80 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinate stocării.

Stocarea energiei este esențială pentru sistemul energetic național. Ne ajută să folosim energia verde chiar și când nu bate vântul sau nu strălucește soarele, echilibrând sistemul și reducând facturile pentru consumatori și companii, a reamintit ministrul Energiei.

România face progrese importante în această direcție, având deja 40 MW de energie stocată în baterii. În următorii doi/trei ani, țara ar putea ajunge la o capacitate de stocare de peste 2000 MW, doar din proiectele finanțate cu fonduri nerambursabile. Aceasta ar însemna acoperirea a jumătate din necesarul de stocare estimat la nivel național.

Dezvoltatorii de proiecte de energie verde acordă tot mai multă atenție integrării capacităților de stocare. Acest lucru va spori independența energetică a României, reducând dependența de importuri și sprijinind o economie mai competitivă.

„Dragi prieteni, Începem ziua cu o nouă veste excelentă. Astăzi lansăm apelul de proiecte pentru sprijinirea investițiilor în capacități de stocare a energiei electrice (baterii), finanțat cu 150 de milioane de euro, fonduri nerambursabile din Fondul pentru Modernizare. Acești 150 de milioane de euro se adaugă la cele deja peste 13 miliarde de euro fonduri nerambursabile pe care le-am adus în România pentru proiecte de investiții în energie verde, inclusiv 80 de milioane deja alocați pentru stocare din PNRR.

(…) Sunt bucuros că cei care vor să realizeze investiții în zona de energie verde pun tot mai mult accent pe stocare – chiar și proiectele de producție de energie verde sunt dublate de realizarea unor capacități de stocare.

În acest an și jumătate de mandat, am avut energia de a mișca lucrurile, iar rezultatele se văd. Investițiile din acești ani în Sistemul Energetic Național sunt uriașe, la toate capitolele – tranziție energetică, modernizare, extindere. Înainte, împreună”, a anunțat, marți, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pe Facebook.

Cum au contribuit panourile fotovoltaice la producția de energie din România în 2024?

De altfel, în acest an, panourile fotovoltaice au jucat un rol crucial în producția de energie electrică a României, înregistrând o creștere impresionantă de aproape 60% în primele nouă luni.

Energia solară a fost esențială pentru suplimentarea producției de energie electrică, chiar și în condițiile scăderii altor surse de energie. Rețeaua electrică națională necesită investiții pentru a sprijini expansiunea producției de energie regenerabilă. România își propune să își îmbunătățească semnificativ capacitatea de producție din surse regenerabile în următoarele decenii.