România, afectată de conflictele din Ucraina. Va urma o perioadă nedeterminată de turbulențe
De asemenea, el a mai declarat pentru Ziarul Fiananciar că incertitudinea va avea un impact negativ asupra creșterii economie a României, despre care spune că este estimată de către Comisia de Prognoză la 4,3 procente în acest an.
”Vom avea o creştere economică de 3,5% în loc de circa 4% anul acesta, dar nu cred că impactul va fi mai mare de atât. Nu avem comerţ mare nici cu Rusia, nici cu Ucraina, iar sancţiunile aplicate Rusiei s-ar putea să ne ajute. În plus, se mută businessuri din Rusia sau din Ucraina aici“, a explicat economistul Florin Andrei.
Unele investiții au fost înghețate
Doru Husarciuc, directorul general al Dunca Expediții, una dintre cele mai mari companii de transport de marfă din România, spune că unele investiții din țara noastră au fost deja înghețate.
”Nu mai există nicio stabilitate, nu mai există nicio direcţie, probleme sunt peste tot din cauza acestui război. Vedem deja întârzieri de plată la clienţi care au businessuri în Ucraina şi Rusia, noi nu avem relaţie directă cu aceste ţări. Tot efectul negativ se va transfera şi asupra altor companii“, a declarat acesta.
România, afectată de criza din Ucraina
Profesorul universitar Mircea Coșea e vorbit și el despre acest subiect și spune că România, ca parte a unei economii globale, va di afectată de criza din ucrain, chiar dacă, la prima vedere, PIB-ul nu va fi puternic influențat.
”Deocamdată nu avem motive ca să spunem că vom avea un PIB mai mic decât cel la care ne gândim, adică cel cu o creştere în jur de 4-5%. Eu nu văd motive deocamdată, văd doar necesitatea ca unele măsuri pe care Guvernul le ia să fie puse rapid în aplicare“, a explicat profesorul universitar Mircea Coşea.
Acesta a mai spus că impactul se va resimți foarte mult pe zona de investiții.
”România a intrat într-o zonă extrem de impredictibilă din punct de vedere al situaţiei în viitorii 5 -10 ani, cel puţin. Aşa încât investiţiile străine în România vor fi foarte atent judecate şi nu vor veni imediat, ele vor fi puse în legătură cu orice fel de posibilitate de risc. Deci mă aştept ca investiţiile străine în România să fie mai puţin dinamice decât în zona central-europeană unde probabil multe companii care lucrează în Rusia îşi vor replanta întreprinderile. Nu atât de mult însă în România şi în ţările baltice“, a mai spus profesorul Mircea Coşea.