România ajunge la BBC! Țara noastră va fi promovată pe celebrul post de televiziune

România

SURSĂ FOTO: Dreamstime

Postul de televiziune British Broadcasting Corporation (BBC) va prezenta România ca destinația turistică în intervalul 15 octombrie -15 noiembrie. Anunțul a fost făcut vineri, 13 octombrie, de către secretarul de stat Lucian Ioan Rus.

Așadar, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) promovează destinația turistică România, în intervalul 15 octombrie – 15 noiembrie, pe postul de televiziune BBC.

Anunțul a fost făcut vineri, 13 octombrie, de către secretarul de stat Lucian Ioan Rus, în cadrul unei conferințe de presă, desfășurată la sediul instituției.

Campania este realizată în colaborare cu producătorul și realizatorul Charlie Ottley, prezent și el la eveniment.

Ministerul Economiei promovează România pe BBC

Campania de promovare are ca scop amplificarea vizibilității. Un alt obiectiv este creșterea notorietății României ca destinație turistică în Europa, cu un accent special pe Marea Britanie.

Este vizată, astfel, creșterea numărului de turiști, atât britanici, cât și din întreaga Europă, precum și din țările unde canalul britanic de televiziune BBC este difuzat.

În acest sens, MEAT și-a unit forțele cu Charlie Ottley, cunoscut pentru documentarele sale despre România, precum „Wild Carpathia” și „Flavours of Romania”, pentru a crea o serie de videoclipuri care să prezinte frumusețea și diversitatea țării noastre.

Astfel, au fost realizate 8 clipuri de prezentare:

  • 4 videoclipuri cu o durată de 1 minut. Acestea surprind România în toată splendoarea ei, în fiecare anotimp, de la peisajele înghețate ale iernii la culorile vii ale primăverii:
  • alte 4 videoclipuri, de 30 de secunde fiecare. Acestea evidențiază 4 forme de turism specifice României. Este vorba despre cultural, ecoturistic, city break și natură, cu rolul de a sublinia diversitatea ofertei turistice a țării noastre.

Videoclipurile vor fi difuzate în cadrul emisiunilor timp de o lună

Videoclipurile vor fi difuzate în cadrul emisiunilor BBC, pe întreaga durată a zilei, timp de o lună. Acestea vor fi difuzate începând cu data de 15 octombrie. Ministerul Economiei va beneficia de 80 de difuzări. Este vorba despre 30 de difuzări ale spoturilor cu o durată de 1 minut și 50 de difuzări ale spoturilor cu o durată de 30 de secunde.

De asemenea, cele 8 materiale, precum și videoclipul bonus realizat de Charlie Ottley, vor fi folosite pentru promovarea României la târgul internațional de turism WTM Londra.

Târgul va avea loc în perioada 6-8 noiembrie 2023. Sunt vizate și alte participări la manifestări expoziționale și acțiuni de marketing.

Asocierea cu postul de televiziune BBC va sublinia valorile și obiectivele MEAT de a promova frumusețea și diversitatea României.

Postul de televizune, care funcționează 24 de ore pe zi, este disponibil în aproape toate țările lumii. Conținutul este accesibil în milioane de camere de hotel, pe avioane, nave de croazieră și dispozitive mobile la nivel global.

Totodată, alegerea lui Charlie Ottley pentru realizarea seriei de clipuri a venit ca firească. Prin munca sa, realizatorul a demonstrat o cunoaștere profundă a României, fiind un ambasador al frumuseților țării noastre peste granițe.