Trecând în ultimele săptămâni prin ţări ca Germania sau Franţa, mi-a atras atenţia reclama TV puternică la Dacia Duster (pronunţată de francezi „da-si-a“), noul SUV lansat recent pe piaţa europeană. E greu de explicat sentimentul pe care îl încerc văzând această reclamă, care vorbeşte, implicit, despre România, dar ALTFEL. În sfârşit, o marcă românească de care nu ne este jenă, care poate să reprezinte o altă idee despre ţara noastră. Nu este o maşină scumpă, dar este deja o maşină apreciată în Occident, care promovează bine România. Au trecut deja 20 de ani de la Revoluţie, şi în acest interval au fost puţine motive de mândrie pentru noi pe plan mondial. Sau au fost mai multe decât am fost noi informaţi? E adevărat că în presă, nu doar în cea românească, ştirile despre performanţă şi succes nu vând ziarele. Din păcate, nici presa din România nu a făcut excepţie, prezentând destul de sumar orice reuşită românească reală în lume şi, dimpotrivă, acordând spaţii ample unor fapte reprobabile, dar marginale, mai ales cele legate de românii din străinătate. Să nu uităm că, în ultimii ani, filmul românesc a fost premiat la aproape toate marile festivaluri de film europene (de la „4,3,2“ până la „Eu când vreau să fluier, fluier“), aşa că iarăşi putem vorbi despre un alt element valoros într-un posibil nou brand de ţară. Acum o lună, am fost la Londra şi am văzut în ziarul britanic The Mail, pe prima pagină, o imagine care o are în centrul atenţiei pe Angela Gheorghiu, alături de Pavarotti, Domingo şi alţi mari artişti. Este şi aceasta un altfel de prezenţă românească decât cele cu care ne-am obişnuit. Ce păcat că o asemenea apariţie trece neobservată, deşi este vorba de prima pagină, în partea de sus, a unuia dintre cele mai citite ziare din Marea Britanie, în timp ce tot felul de mici scandaluri care îi implică pe cetăţenii români în UE sunt pe larg prezentate nu atât în presa străină, cât mai ales în cea românească. Este însă, din nefericire, un sport naţional în România, să ne autodenigrăm mai curând decât să ne cultivăm şi să ne apreciem valorile, să le propunem ca modele reale. Recent chiar, preşedintele ţării a reluat acest clişeu al autodenigrării culturii naţionale, a spiritului naţional, atunci când afirma că 99% din populaţia României sunt fani ai manelelor. Chiar dacă familia prezidenţială este, poate, în acest fan-club Adi Minune & Co, eu, unul, refuz să cred că 99% din români vibrează mai curând la manele decât la muzica de calitate, mai ales că, la „schimb“ cu aceste manele, România a dat totuşi lumii muzicale pe cineva ca Angela Gheorghiu. Dacă vorbim de artă, fie ea muzicală, fie de film, România continuă să ofere valoare lumii şi, din acest punct de vedere, putem fi mândri că suntem români. Aşa că, în acest amestec între o marcă de maşină şi nişte artişti, şi opere de artă remarcabile, România nu stă atât de rău, cum s-ar putea presupune, în ceea ce priveşte succesul nostru pe plan global.
Marius Ghenea, preşedinte Fit Distribution
