Ce planuri aveți pentru 2024 și care credeți că au fost cele mai importante realizări pentru Philip Morris International în anul care s-a încheiat?

Începem anul 2024 cu sentimentul ca noi, la PMI, suntem pe deplin angajați să investim în știință, tehnologie și în oamenii noștri. Lucrăm împreună pentru a transforma compania, astfel încât să își ducă la bun sfârșit idealul de a construi o lume fără fum. Anul care s-a încheiat a fost marcat de un eveniment remarcabil atunci când,  CEO-ul nostru, Jacek Olczak, a cerut guvernelor la nivel global să accelereze lupta pentru eradicarea fumatului, spunând că „țigările aparțin muzeelor”. Și este exact ceea ce trebuie să facem!

2023 a fost, de asemenea, un an excelent și pentru Papastratos și voi menționa câteva lucruri care m-au făcut să mă simt foarte mândru. În februarie, Papastratos a anunțat o investiție de 200 de milioane de euro în fabrica sa din Aspropyrgos, ridicând investiția totală a PMI în Grecia la 700 de milioane. Investiția prevede patru noi linii de producție care vor spori capacitatea de producție a fabricii și exporturile companiei la 300 de milioane de euro, în timp ce vor fi create 300 de noi locuri de muncă.

De asemenea,  am anunțat o nouă investiție verde de 10 milioane de euro în fabrica noastră, dovadă a angajamentului companiei față de dezvoltarea sustenabilă și evoluția inteligentă a industriei. Prin tehnologii inovatoare, ne propunem să reducem emisiile de CO2 cu 30% până în 2025 și am fost clasați pe locul 1 în topul Fortune „Cele mai admirate companii din Grecia” pentru al 4-lea an consecutiv.

Ce ne puteți spune despre Philip Morris România?

România este una dintre piețele cu cea mai rapidă creștere din Europa. Privind către a România anului 2024, îmi vin în minte multe cuvinte cheie: Progres. Oameni. Curaj. Viziune. Dar cea mai importantă este transformarea noastră, o schimbare continuă, radicală, determinată de viziunea noastră, aceea de a construi, prin inovare și cercetare, o Românie fără fum.

Anul trecut, Philip Morris România a aniversat 30 de ani de activitate, ceea ce ne-a oferit ocazia să ne reafirmăm rolul de partener de încredere al statului român. În iunie am lansat IQOS ILUMA în România, cel mai avansat dispozitiv de încălzire a tutunului de până acum din gama IQOS, cel mai competitiv dispozitiv de încălzire a tutunului din lume. Suntem foarte mândri de acest produs și de contribuția pe care o aduce la construirea unui viitor fără fum.

CEO-ul nostru, Jacek Olczak, a anunțat și o nouă investiție  semnificativă pentru România, de peste 130 milioane USD, care va contribui în continuare la creșterea capacității de producție, la creșterea exporturilor noastre în mai multe țări și la generarea mai multor locuri de muncă. Astfel, investiția PMI în fabrica din Otopeni ajunge la 730 milioane USD, în ultimii 6 ani.

În România există aproximativ 4 milioane de fumători și suntem una dintre puținele țări europene în care prevalența fumatului a crescut. Ce putem face pentru persoanele care nu renunță la fumat?

Într-o lume a dezinformării, cei 4 milioane de fumători adulți români merită să aibă acces la informații corecte despre alternativele mai bune pe care știința le-a pus la dispoziție și politici atent elaborate care încurajează fumătorii care nu renunță să facă o schimbare. Din păcate, multe dintre provocările la adresa viziunii unui viitor fără fum nu se bazează pe știință, ci pe ideologie și presupuneri false.

Știința și dovezile sunt cruciale în urmărirea misiunii noastre. Știința poate stabili un teren comun cu autoritățile de reglementare, guvernele și comunitatea de sănătate publică. Pentru a ne realiza viziunea asupra unui viitor fără fum, avem nevoie ca toate părțile implicate – de la guverne la comunitatea științifică – să recunoască rolul important pe care aceste produse îl pot juca în eforturile societății de combatere a fumatului.

Continuăm să pledăm la toate nivelurile pentru elaborarea politicilor de reducere a efectelor nocive ale tutunului, care să facă o distincție clară între țigări și produsele inovative fundamentate științific care conțin nicotină, dar care nu sunt similare din punct de vedere al reducerii riscurilor. Reglementarea și impozitarea ar trebui să reflecte un continuum de risc, produsele care ard tutunul fiind cele mai dăunătoare și, prin urmare, cele mai reglementate și impozitate.

Credem într-o politică progresivă, dar preventivă, care se concentrează pe încurajarea fumătorilor existenți, care altfel ar continua să fumeze, să treacă de la țigări la produse fără fum, fundamentate științific.

Ce înseamnă sustenabilitatea pentru Philip Morris International? Care sunt cele mai importante programe ale dumneavoastră în Grecia?

Sunt un optimist și cred că sustenabilitatea este o necesitate, este fundamentul fiecărui demers viitor. Care este rolul corporațiilor în lumea de astăzi, unde situațiile complexe sunt atât de frecvente și intense? Cum ne putem îmbunătăți locul de muncă, economia și societatea, în general, într-un mod sustenabil? Acestea sunt întrebări care sunt în mod constant pe agenda mea și alimentează strategia de sustenabilitate a companiei. Sunt mândru că Philip Morris International este singura companie din industria tutunului care a fost inclusă pentru prima dată în Dow Jones Sustainability™ World Index și pentru al patrulea an consecutiv în Dow Jones Sustainability™ North America Composite Index.

După cum am menționat puțin mai devreme, tocmai am anunțat o nouă investiție verde de 10 milioane de euro în fabrica noastră, care este neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon din 2021. Călătoria noastră către Industry 4.0, care a început în 2014, a fost marcată de o modernizare continuă, iar acum, în calitate de participanți în programul Philip Morris International Zero Carbon Tech, suntem pionieri în gestionarea mediului. Prin tehnologii inovatoare, ne propunem să reducem emisiile de CO2 cu 30% până în 2025. Investițiile noastre vorbesc mai tare decât cuvintele – ele reprezintă angajamentul nostru de a crește sustenabil.

Și știu că și în România tema sustenabilității este foarte importantă. Dar mai importante decât cuvintele sunt acțiunile. Pentru a vă da doar un exemplu din fabrica din România, niciun deșeu generat de activitățile de producție ale fabricii nu ajunge la groapa de gunoi. 70% din deșeuri sunt reciclate extern, iar 30% sunt utilizate pentru producerea de energie.

Acestea fiind spuse, trebuie să ne amintim că sustenabilitatea nu este doar un concept la modă, ci a devenit din ce în ce mai mult o componentă strategică de business. Pentru noi, în 2024, sustenabilitatea rămâne o oportunitate fundamentală pentru inovare, creștere și crearea de valoare pe termen lung. Aceasta este promisiunea noastră.