România a trimis spre aprobare cererea de plată III din PNRR
Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR). Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a expediat vineri, 15 decembrie 2023, către Comisia Europeană a treia solicitare de plată în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), rezultând astfel o finanțare netă de aproximativ 2,7 miliarde de euro pentru România.
Conform planului ajustat, valoarea totală a celei de-a treia cereri de plată se ridică la 2.669.705.062 EUR (din care 1.858.678.580 EUR sub formă de granturi și 811.026.482 EUR sub formă de împrumuturi), acoperind un număr total de 74 de obiective/stadii legate de trimestrul III 2022 și trimestrul IV 2022.
„A fost un efort extraordinar, fiind final de an și având închiderile de programe pe Politica de Coeziune pentru 2014-2020, bugetul pentru 2024, asigurarea continuității programelor sociale.
Vreau să le mulțumesc în primul rând colegilor din minister care au muncit neîncetat ca CP3 să fie trimisă în timp și s-au îngrijit ca toate jaloanele și țintele să fie raportate corect, le mulțumesc și tuturor colegilor din ministerele coordonatoare de reforme, știu cât efort și muncă au depus.
Nu în ultimul rând, mulțumiri Prim-ministrului și echipei de la Cancelarie pentru sprijin și coordonare. Așa arată un efort guvernamental pentru un proiect de țară!” a declarat ministrul Proiectelor și Investițiilor Europene, Adrian Câciu.
Printre reformele și investițiile deosebit de relevante cu impact socio-economic asociate celei de-a treia cereri de plată, se includ:
- Adoptarea Strategiei forestiere naționale 2020-2030 (Jalonul 22);
- Semnarea contractelor pentru 50% din lucrările referitoare la modernizarea și reînnoirea infrastructurii feroviare (Jalonul 72);
- Intrarea în vigoare a Legii privind apărarea și securitatea cibernetică a României (Jalonul 151);
- Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale (Jalonul 215);
- Conectarea a 000 de case de marcat la sistemul informatic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (Jalonul 221);
- Intrarea în vigoare a legii „Licenței industriale unice” (Jalonul 243);
- Semnarea de contracte pentru reînnoirea parcurilor de vehicule de transport public (achiziționarea de vehicule nepoluante) (Jalonul 294);
- Intrarea în vigoare a actului legislativ de modificare a Codului administrativ și instituire a unor consorții administrative în unitățile administrativ-teritoriale rurale sau predominant rurale învecinate, existente ca zone rurale funcționale (Jalonul 310);
- Intrarea în vigoare a legii de aprobare a normelor de aplicare a VMI (Jalonul 384);
- Modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală (Jalonul 424);
- Intrarea în vigoare a legislației privind dialogul social, cuprinzând un dialog social și negocieri colective semnificative și oportune, în conformitate cu recomandările OIM (Jalonul 449);
- Lansarea unei proceduri de ofertare pentru echiparea sălilor de clasă cu mobilier (Jalonul 489).
Stadiul Planului Național de Redresare și Reziliență
Suma corespunzătoare cererii de plată nr. 3 va fi adăugată la totalul de 9,1 miliarde de euro deja încasate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Aceasta include pre-finanțarea de 13%, reprezentând 3,79 miliarde de euro, precum și cererea de plată nr. 1 în valoare de 2,56 miliarde de euro și cererea de plată nr. 2 în valoare de 2,75 miliarde de euro.
După finalizarea procesului de plată pentru cererea de plată nr. 3, România are în plan să depună a patra cerere de plată, evaluată la aproximativ 2,7 miliarde de euro, asociată îndeplinirii a 46 de ținte și jaloane.
Alocarea revizuită a PNRR, conform Deciziei de Implementare a Consiliului din 11 decembrie 2023, este de 28,5 miliarde de euro (14,9 miliarde de euro sub formă de împrumuturi, 13,6 miliarde de euro sub formă de granturi). Aceasta acoperă 66 de reforme și 111 investiții (în total 177 de măsuri), structurate în jurul a 16 componente. Planul revizuit include 518 ținte și jaloane.