"Este un proiect pe care am discutat de foarte mult timp şi mă bucur că a ajuns într-un anumit stadiu de dezvoltare. Însă eu sper să nu facem doar un proiect, ci o strategie de dezvoltare a sectorului de lapte din România", a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, cu ocazia lansării proiectului.
El a mai spus că producătorii de lapte, atât români cât şi olandezi, sunt obligaţi să plătească pentru o criză financiară pe care nu au provocat-o şi de aceea, la nivelul Uniunii Europene, ar trebui să existe mecanisme europene pentru probleme europene.
În plus, reprezentantul MADR a ridicat şi problema comerţului cu cereale şi oleaginoase în bazinul Mării Negre, care este strâns legat de sectorul animalelor. "Avem o situaţia atipică, cu jucători mari din Ucraina, Rusia şi Turcia care nu respectă regulile jocului, de bună practică agricolă", a subliniat Botănoiu, reclamând faptul că acei jucători beneficiază de subvenţii care pun în dezavantaj firmele româneşti.
Oficialul guvernamental a mai atras atenţia asupra faptului că produsele din România, carne şi lapte, se vând la preţuri sub costul de producţie şi această situaţie nu mai poate continua, pe de o parte din cauza faptului că legislaţia nu permite, iar pe de altă parte firmele nu mai pot rezista pe piaţă.
Botănoiu a vorbit şi despre necesitatea unor instrumente şi mecanisme europene care să pună la dispoziţia producătorilor sume de bani necesare pentru promovarea produselor şi pătrunderea pe noi pieţe de desfacere.
Proiectul dintre România şi Olanda în domeniul laptelui promovează fermele de familie, ca soluţie pentru dezvoltarea lanţului românesc de producţie, procesare şi vânzare a laptelui. Pentru început, va fi implementat în mai multe ferme din Transilvania, care, beneficiind de experienţa olandeză, vor fi sprijinite să îşi dezvolte afacerea şi să obţină, cu costuri minime, un lapte de cea mai bună calitate.
În România, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), unităţile procesatoare au colectat, în 2014, de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare, 995.375 tone lapte de vacă, în creştere cu 12,8% faţă de anul anterior. Pe de altă parte, cantitatea de lapte brut importat a scăzut de la 96.105 tone, în anul 2013, la 76.723 tone, în anul 2014 (20,2%). AGERPRES