România ar putea trimite un român în spațiu în mai puțin de șase luni
În cadrul deschiderii festivalului Bucharest Tech Week, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Reglementare în Comunicații (ANCOM), Pavel Popescu, a anunțat că România ar putea trimite un român în spațiu în mai puțin de șase luni, cu ajutorul SpaceX, dacă se ia această decizie la nivel național.
„Acum două săptămâni, directorul Space Humanflights de la SpaceX, Michael Altehofen, a stat două ore într-un „call” cu noi, spunându-ne că în mai puţin de şase luni, dacă luăm această decizie la nivel naţional, România poate trimite cu SpaceX un român în spaţiu, după 50 de ani”. a declarat vicepreședintele ANCOM.
Pavel Popescu a menționat că în ultimele luni au avut discuții intense cu reprezentanții SpaceX, inclusiv cu Michael Altehofen, directorul Space Humanflights. Aceștia au confirmat că, dacă se ia decizia necesară, România poate deveni parte a explorării spațiale în mai puțin de șase luni.
ANCOM, printr-un proiect desfășurat împreună cu SpaceX, a reușit să pună România pe harta mondială ca fiind singura țară cu un astfel de parteneriat.
Acest parteneriat nu doar că va trimite un român în spațiu, dar va avea și un impact major asupra politicii de comunicații la nivel global. Pavel Popescu a subliniat că ANCOM, deși poate părea o instituție plictisitoare, face lucruri inovative și esențiale pentru viitorul comunicațiilor spațiale.
Vicepreședintele ANCOM: Suntem singura țară cu un astfel de parteneriat cu SpaceX
Pavel Popescu a declarat că a auzit multe povești despre cum lucrurile nu merg bine în România și despre necesitatea de a colabora cu mediul privat. Vicepreședintele ANCOM a remarcat că, deși situația actuală pare dificilă, suntem în fața unei schimbări semnificative.
„Astăzi, ANCOM este o instituţie care, printr-un proiect desfăşurat tot cu SpaceX, printr-un proiect de colaborare, a pus România pe harta lumii ca fiind singura ţară din lume care are un astfel de parteneriat cu o asemenea companie.
Un parteneriat care va duce la nişte rezultate şi nişte schimbări majore în tot ceea ce înseamnă politica de comunicaţii în spaţiu, la nivel global. Vă spun aceste lucruri pentru că am certitudinea de 100% că nimănui de aici, din mediul privat românesc, nu i-a trecut asta prin cap. Lucrurile astea nu prea se cunosc”, a mai afirmat Popescu.
Ediția din acest an a Bucharest Tech Week a debutat luni, 9 iunie, și se va desfășura pe parcursul a șase zile, organizând cinci conferințe specializate pe industrii semnificative din zona tech.
Săptămâna se va încheia cu Tech Expo, cea mai mare expoziție de tehnologie și inovație din regiune, accesibilă gratuit publicului larg. Expoziția va avea loc în weekendul 14-16 iunie la Romexpo Pavilion B1.
GoTech World (anterior denumit Internet & Mobile World) este cea mai amplă expo-conferinţă de economie digitală din Europa Centrală şi de Est, în care profesioniştii din întreaga regiune au acces la soluţii tech B2B, insight-uri pe diferite arii digitale şi o oportunitate de networking.