România ar putea vinde participaţia deţinută la combinatul de la Krivoi Rog, din Ucraina, către ArcelorMittal, acţionarul majoritar al unităţii, a declarat, sâmbătă, ministrul Economiei, Adriean Videanu, după o întâlnire cu conducerea ArcelorMittal Galaţi. "În discuţia cu reprezentanţii ArcelorMittal am abordat un subiect foarte important care poate să dea un element de siguranţă cu condiţia dezvoltării ArcelorMittal la Galaţi, şi anume vânzarea participaţiilor pe car
România ar putea vinde participaţia deţinută la combinatul de la Krivoi Rog, din Ucraina, către ArcelorMittal, acţionarul majoritar al unităţii, a declarat, sâmbătă, ministrul Economiei, Adriean Videanu, după o întâlnire cu conducerea ArcelorMittal Galaţi.
„În discuţia cu reprezentanţii ArcelorMittal am abordat un subiect foarte important care poate să dea un element de siguranţă cu condiţia dezvoltării ArcelorMittal la Galaţi, şi anume vânzarea participaţiilor pe care statul român le are la Krivoi Rog către ArcelorMittal şi de săptămâna viitoare vom începe discuţiile pe această temă”, a spus Videanu.
Videanu a aminitit că România a investit înainte de 1989 sume importante în combinatul de la Krivoi Rog, dar că în acest moment îi este greu să administreze obiectivele deţinute în Ucraina.
„Eu am trimis corpul de control acum câteva săptămâni să facă un inventar. Într-adevăr, dacă nu se ia o decizie în momentul de faţă totul se depreciază, se fură şi va trebui să luăm o decizie. ArcelorMittal este interesat de acest subiect şi săptămâna viitoare vom începe discuţiile tehnice. Astăzi a fost numai o declaraţie de intenţie, atât din partea noastră, cât şi din partea lor, ceea ce înseamnă că urmează să ne aşezăm la masă şi să discutăm condiţiile părţilor”, a spus ministrul Economiei.
Videanu: Nu ştiu valoarea exactă a participaţiilor deţinute de România la Krivoi Rog
Videanu nu a putut preciza care este valoarea participaţiilor deţinute de România la Krivoi Rog. „Nu am informaţii ce valoare exactă au aceste participaţii. Foarte important este să facem o evaluare corectă a acestui obiectiv şi să luăm o decizie. De 20 de ani cheltuim cu Krivoi Rog, încercăm să asigurăm paza, iar acest lucru este de multe ori ineficient”, a adăugat Videanu.
El a menţionat că investiţia de la Krivoi Rog asigură o parte din resursa de minereu utilizată de ArcelorMittal la Galaţi şi poate contribui la dublarea producţiei unităţii.
România a investit în combinat, înainte de anul 1989, circa 800 milioane dolari.
Lucrările de construcţie la Krivoi Rog au fost iniţiate de Uniunea Sovietică, în anul 1983, dar nu au fost finalizate. După dezmembrarea Uniunii, Ucraina a primit 56,8% din acţiuni, România 27% şi Slovacia 18,2%.
În ultimii ani autorităţile de la Bucureşti au anunţat în mai multe rânduri că vor să renunţe la participaţia deţinută la combinatul din Ucraina.