„România ar trebui să fie interesată de proiectul Roşia Montană”

Secretarul de stat în Ministerul Economiei Tudor Şerban a declarat că România este într-un moment când ar trebui să fie interesată de proiectul Roşia Montană, dar modul cum acesta a fost prezentat, analizat şi evaluat este total greşit. Potrivit secretarului de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), din punct de vedere al prezentărilor s-a greşit foarte mult faţă de acest proiect, iar reprezentanţii acestuia au neglijat foarte mult impa

Secretarul de stat în Ministerul Economiei Tudor Şerban a declarat că România este într-un moment când ar trebui să fie interesată de proiectul Roşia Montană, dar modul cum acesta a fost prezentat, analizat şi evaluat este total greşit.

Potrivit secretarului de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), din punct de vedere al prezentărilor s-a greşit foarte mult faţă de acest proiect, iar reprezentanţii acestuia au neglijat foarte mult impactul asupra societăţii şi mediului.

„Astfel de proiecte trebuie dezbătute foarte mult la nivel de ministere, în comisii de specialitate, după care trecem la proiectul propriu-zis şi la afacerea respectivă. Nu ar fi trebuit să existe o stare de secretism şi de necunoaştere a acestui proiect. În calitatea mea de secretar de stat nu am avut o întâlnire cu conducerea acestei companii privind acest proiect şi consider că era elementar ca oficialilor statului să le fi fost prezentat acest lucru”, a spus Şerban.

Proiectul are probleme din cauza lipsei de vizibilitate

Secretarul de stat a adăugat că proiectul are probleme în acest moment din cauza lipsei de vizibilitate şi a modului cum au procedat reprezentanţii companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) pentru prezentarea lui. El a subliniat că foarte multe companii procedează în acest fel când încep o afacere în România, la început ştie un grup restrâns de oameni despre intenţiile acestora, apoi le prezintă statului.

Tudor Şerban consideră totuşi că, în acest moment, România ar trebui interesată de acest proiect.

„Dacă este să privesc în mod global situaţia grea din zona mineritului, este o soluţie capitalizarea, banii care vin de la investitorii străini, dar trebuie să fie o afacere bună atât pentru ei, cât şi pentru statul român, pentru comunitatea locală din zonă, pentru ecologie”, a susţinut Şerban.

Ministrul Adriean Videanu declara, în 25 martie, la Roşia Montană, că „dacă 2010 nu este un an în care să se ia o decizie privind proiectul minier acesta ar putea fi compromis”, precizând că din punctul său de vedere orice ministru al Economiei are obligaţia să susţină o astfel de investiţie.

Compania Roşia Montană Gold Corporation dezvoltă proiectul minier de la Roşia Montană, din Munţii Apuseni, cu costuri proiectate de un miliard de dolari, prin care compania estimează că va extrage 626.000 de uncii de aur pe an timp de cinci ani de la inaugurarea minei. O uncie de aur este echivalentul a 28,3 grame.

Proiectul minier de la Roşia Montană, despre care se vorbeşte încă din anii ’90, a generat numeroase controverse în România, cele mai multe legate de impactul exploatării asupra mediului şi de conservarea siturilor arheologice din Munţii Apuseni.

De curând, a apărut un spot publicitar în favoarea proiectului, care îl are drept protagonist pe analistul financiar Bogdan Baltazar.