România are cei mai mulți bugetari din Uniunea Europeană

România are peste 1,2 milioane de bugetari, depășind media Uniunii Europene, dar se pregătește să angajeze și alți bugetari încă din prima zi din 2023, după ce cinci luni de zile recrutările pentru posturi publice au fost înghețate.

În luna septembrie a acestui an, în țara noastră erau peste un milion 255 de mii de angajați la stat. În primele zece luni ale acestui an, statul român a cheltuit peste 97 de miliarde de lei cu salariile angajaților săi.

Cheltuielile cu salariile bugetarilor au crescut cu peste 60% în ultimii cinci ani. De exemplu, în urmă cu cinci ani, cheltuielile cu salariile bugetarilor erau de 70 miliarde de lei, iar anul trecut erau de 112 miliarde de lei.

„Dacă ne uităm, de exemplu, la ponderea din venituri bugetare, noi suntem pe primul loc în Uniunea Europeană cu o alocare de 37% din venituri către plata bugetarilor. Versus 16% în Germania, sau 23% media Uniunii Europene. Putem reduce din cheltuieli pe termen lung, informatizând administrația publică. Va necesita o resursă umană mai mică și în același timp va oferi servicii mai bune contibuabililor. Acest lucru va duce treptat la o reducere de angajați în sistemul bugetar. Deci, Guvernul nu trebuie să concedieze, ci doar să nu mai angajeze și să digitalizeze sitemul”, a explicat, miercuri, Adrian Codirlașu, analist fiscal CFA, relatează Digi24.

Rata șomajului în formă ajustată sezonier a crescut din nou

În ciuda acestui fapt, datele înregistrate de Institutul Naţional de Statistică (INS) ne arată că numărul şomerilor cu vârste cuprinse între 15 ani și 74 ani estimat pentru luna septembrie a fost de 432.700 persoane, în creştere faţă de luna precedentă, dar în uşoară scădere faţă de luna septembrie a anului trecut.

Amintim că în luna precedentă a fost înregistrat un număr de 422.500 șomeri, în timp ce în septembrie 2021 a fost înregistrat un număr de 432.800 șomeri.

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 1,2 puncte procentuale pe cea a femeilor, valorile respective fiind 5,7% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,5% în cazul celor de sex feminin. Totodată, şomajul în rândul tinerilor se află la un nivel semnificativ, 22,8%.

„Reţine în continuare atenţia nivelul ridicat, de 22,8%, al ratei şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani)”, a transmis INS.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,1% pentru luna septembrie 2022 (3,4% în cazul femeilor şi 4,5% al bărbaţilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25 de ani – 74 de ani reprezenta 73,6% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna septembrie 2022.