România are în sfârşit un preşedinte de comisie în Parlamentul European. Nume important, persoană cu experienţă

Miercuri, 10 iulie, un europarlamentar român a fost ales în funcţia de preşedinte al unei comisii importante din Parlamentul European, devenind astfel românul cu cea mai înaltă funcţie din arhitectura instituţiilor europene în acest moment.

Europarlamentarul PNL Adina Vălean a fost aleasă marţi noul preşedinte al Comisiei de Industrie, Cercetare si Energie (ITRE) din Parlamentul European. Ea este singurul român preşedinte de comisie parlamentară în această legislatură, după ce în mandatul trecut a fost primul român care a fost ales vreodată în funcţia de preşedinte de comisie. În ianuarie 2017, Adina Vălean prelua conducerea Comisiei de Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară din Parlamentul European.

“Sunt bucuroasă să revin la Comisia ITRE după doi ani și jumătate în fruntea Comisiei de Mediu din Parlament. Am 10 ani de experiență în ITRE și cred că politicile sale acoperă exact domeniile de oportunitate pentru dezvoltarea competitivității europene în general și a României în particular. Astfel în domeniul energiei, România își poate consolida rolul de jucător important pe piața regională și europeană devenind un vector de securitate și competitivitate în piața gazului. Pentru cercetare avem ingineri, it-iști performanți nu numai acasă ci și pe plan internațional. La fel în telecomunicații pornim cu un capital uman extraordinar și va trebui să ne găsim nișa în noile domenii precum Inteligență Artificială, noul cloud european sau integrarea bazelor de date europene în domeniul cercetării și sănătătii.” a declarat Vălean imediat după învestirea în noua funcție.

ITRE este una dintre cele mai puternice comisii din Parlamentul European, numărând 72 de membri și având un secretariat format din 28 de funcționari. ITRE dezbate propuneri legislative venite din partea a trei comisari europeni și coordonează șase agenții pan-europene incluzând Agenția pentru Cooperarea Autoritătilor de Reglementare din Domeniul Energiei și Agenția Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică. Bugetul total al agențiilor și programelor aflate în competența Comisiei ITRE în anul 2019 este de peste 15 miliarde de euro cu o previziune de peste 16 miliarde de euro pentru 2020.