„Ţara noastră se află într-un moment de început a ceea ce înseamnă marele proiect de termoizolare a blocurilor. Dacă toţi producătorii de polistiren expandat din România ar lucra la capacitate maximă, ar trebui să treacă 20 de ani ca acest proiect să se finalizeze la nivel naţional. Din acest motiv este foarte important ca toţi producătorii să se alinieze cu standardele de calitate la un nivel care să derive din normativele europene”, a declarat Tiberiu Andrioaiei, secretarul general al ROMEPS.
Din punct de vedere al consumului de polistiren expandat, România se situează pe unul din ultimele locuri la nivel european, soluţia de termoizolare cu polistiren expandat fiind în continuare considerată şi în cadrul Uniunii Europene cea care conferă raportul cel mai bun preţ/randament al anvelopei.
Asociaţia lansează din acest an un program de control al calităţii polistirenului expandat care se comercializează pe piaţa autohtonă. „Din informaţiile noastre există pe piaţă produse care nu satisfac parametrii tehnici trecuţi pe etichetă. În acest domeniu este foarte uşor să înşeli pentru că toate plăcile de polistiren arată la fel. Nu-ţi poţi da seama de calitatea produsului doar uitându-te la el. Vom monitoriza atent piaţa prin acest program şi vom lucra pentru testare cu un insititut indepedent care va face analiza produselor”, a mai spus Andrioaiei.
Asociaţia Producătorilor de Polistiren din România s-a înfiinţat în anul 2004. Membri actuali în asociaţie sunt companiile: Arcon, Austrotherm, Isopor, Hirsch şi Swisspor.