Managerul Institutului „Marius Nasta“, medicul Beatrice Mahler trage un semnal de alarmă în contextul în care numărul infectărilor continuă să crească de la o zi la alta, iar spitalele din București sunt deja pline.
Medicul Beatrice Mahler, susține că singura soluţie pentru criza sanitară prin care trece România este „testarea masivă” a populaţiei, astfel încât persoanele depistate pozitiv cu COVID-19 să fie izolate imediat.
Totodată, ea a subliniat faptul că această soluție este esențială și în București, folosind teste rapide. Medicul susține că acestea pot fi fcăute chiar și la intrarea în magazine mari, pentru a se impune măsuri rapide.
„Eu cred că în acest moment trebuie să alegem testarea masivă şi cred că asta ar fi o soluţie pentru tot Bucureştiul, cu teste rapide să facem un screening al populaţiei. Dacă vreţi, şi la intrarea în magazinele mari, pentru că trebuie să facem testare cât mai mult în acest moment, pentru ca persoanele depistate pozitiv să rămână la domiciliu, să fie izolate şi abia apoi politicul să decidă care este momentul de introducere al certificatului verde”, a declarat Beatrice Mahler, la B1 Tv.
Medicul susține că prin această testare masivă se poate întrerupe lanţul de transmitere a virusului şi se va avea o imagine mai clară a numărului de infectări. Mai exact, fără testare și fără a știi cine e infectat, numărul infectărilor va crește și mai mult, fără a ne da seama de unde.
„Carantinarea întrerupe lanţul de transmitere şi este bine-venită, dar fără o testare, vom avea iluzia că vom rămâne la 16.000 de cazuri, când ele, de fapt, sunt mult mai multe şi astfel, nu cunoaştem amploarea pandemiei”, a mai precizat managerul Institutului Marius Nasta. Ea a mai adăugat că o altă soluție este amenajarea de puncte de testare rapidă, la fel cum sunt centrele mobile de vaccinare.
România a pierdut banii pentru testarea gratuită
Amintim faptul că joi seară, Mihai Gâdea a prezentat la Antena 3 un document potrivit căruia UE ajuta statele membre în contextul pandemiei, cu o sumă de bani pentru a susține testarea gratuită.
Linia de finanțare a fost lansată în vara acestui an, iar deși Ministerul Sănătății a aplicat pentru obținerea fondurilor, iar Comisia Europeană a aprobat cererea, pentru suma de 4,7 milioane de euro, ministrul Sănătății Ioana Mihăilă nu a semnat contractul.
„În luna iulie, Comisia Europeană a lansat o linie de finanţare destinată statelor membre, în vederea asigurării accesului la certificatele verzi COVID, în cadrul instrumentului de finanţare ESI (…)
Minsterul Sănătăţii a depus o aplicaţie pentru obţinerea de foduri în data de 2 iulie, care a fost analizată de Comisia Europeană şi aprobată pentru suma de 4.7 milioane de euro. Aproape 5 milioane de euro pentru testare. (…) Doamna Mihăilă, în momentul în care trebuia să semneze contractul, după ce el fusese aprobat de Comisia Europeană, nu mai vrea să îl semeneze. Decontarea, rambursarea testelor se poate realiza doar în corelare cu eliberarea unor certificate verzi. Era un program foarte interesant.
Comisia Europeană este exasperată, pentru că s-a trimis de la Ministerul Sănătăţii un plan pe care voiau să dea 4,7 milioane să testeze românii ca să nu explodeze în România sau în altă parte, să păstrăm un echilibru”, a spus Mihai Gâdea la Antena 3.