Ţara noastră are o comoară de o valoare inestimabilă, care este însă exploatată în mod exagerat şi deseori ilegal. Guvernul a decis să intervină urgent pentru a stopa acest fenomen şi pentru a le asigura oamenilor care depind de asta o alternativă.
Într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Partidului Naţional Liberal, ministrul Mediului, Costel Alexe, vorbeşte despre un program menit să protejeze una dintre cele mai mari comori ale ţării noastre, pădurile, dar şi să vină în sprijinul oamenilor care sa încălzesc în continuare folosind sobe cu lemne.
Ministrul Costel Alexe spune că populaţia cade deseori pradă speculanţilor şi celor care defrişează ilegal pădurile României, însă programul ”Aducem gazul românesc în casele românilor” îşi propune să vină în întâmpinarea oamenilor şi să extindă reţelele de gaze în cât mai multe zone rurale din ţară.
Mesajul integral postat pe pagina PNL
Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor: „Presiunea pe pădurile României este extraordinară, majoritatea locuințelor din mediul rural fiind dependente de lemnul de foc și de multe ori populația cade pradă speculanților și celor care exploatează pădurea ilegal.
”Aducem gazul românesc în casele românilor”, campania inițiată de Partidul Național Liberal, încă din 2018, începe să prindă contur în guvernarea liberală, premierul Ludovic Orban anunțând că înfiinţarea şi extinderea reţelelor de gaze reprezintă o prioritate pentru Guvernul #PNL.
Salut și susțin decizia premierului Ludovic Orban și trebuie să recunoaștem că această inițiativă va avea și un efect benefic asupra pădurilor României.”