România are o incidenţă a insolvenţelor de 4 ori mai mare decât media Europei Centrale şi de Est

România are o incidenţă a insolvenţelor de 4 ori mai mare decât media Europei Centrale şi de Est, respectiv 45 la 1.000 de firme active, se arată într-un studiu al Coface, prezentat miercuri într-o conferinţă de presă.

 

Astfel, România ocupă prima poziţie în clasament, fiind urmată de Serbia cu 41 de insolvenţe la mia de firme active şi Ungaria cu 29 de insolvenţe. Polonia se află în partea opusă a topului, cu 0,5 insolvenţe în timp ce media ECE este de 10 insolvenţe la o mie de firme active.

'Una dintre principalele cauze care au accelerat riscul intrării în insolvenţă (în România n.r.) a fost dezechilibrarea graduală a structurii bilanţului. Companiile respective au atras resurse financiare suplimentare (gradul de îndatorare crescând de la 76% în anul 2008 la 127% în anul 2013), orientate cu precădere către investiţii pe termen lung. Acestea din urmă nu au generat venituri suplimentare sau o creştere a productivităţii prin îmbunăţirea marginii operaţionale. Din contră, veniturile medii au scăzut cu aproape 6,5% în anul 2013, dinamică ce nu a fost cuplată cu o ajustare corespunzătoare a cheltuielilor, nivelul consolidat al pierderilor crescând la 7%', informează Coface.

Companiile care au intrat în insolvenţă în primele nouă luni ale anului 2015 au înregistrat o dublare a duratei medii de colectare a creanţelor în perioada 2008 – 2013, aceasta crescând gradual de la 89 de zile în anul 2008 până la 182 de zile în anul 2013.

Potrivit studiului, ciclul de conversie al banilor (calculat prin nivelul cumulat al rotaţiei stocurilor şi creanţelor minus durata medie de plată a furnizorilor) a scăzut către zero în anul 2013, ceea ce înseamnă că principala sursă de finanţare a investiţiilor pe termen lung a fost reprezentată de creşterea datoriilor pe termen scurt, a căror pondere în total capitaluri împrumutate a crescut de la 42% în 2008 la 67% în 2013.

Coface mai arată că, în România, numărul insolvenţelor deschise în primele nouă luni ale anului curent în rândul companiilor cu cifra de afaceri peste 1 milion euro este de 451 de firme, nivel uşor crescut, comparativ cu 437, cel înregistrat în anul anterior.

'Aceste companii au reprezentat creditorul comercial final al propagării creditului comercial între partenerii de afaceri. În baza datelor publicate de Biroul Procedurilor de Insolvenţă şi prelucrate de Coface, anul 2015 indică o reluare a acestui fenomen, după ce anul 2014 anunţase o relativă temperare. Astfel, deşi anul curent a debutat cu o contracţie istorică a insolvenţelor înregistrate în primele nouă luni, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, respectiv -53%, companiile insolvente sunt de calibru mai mare şi prezintă o situaţie financiară consolidată mai bună', explică documentul citat.

De asemenea, acesta precizează că mediul privat înregistrează o regenerare foarte lentă, în condiţiile în care scăderea semnificativă a insolvenţelor a fost compensată de avansul înregistrat pentru alte forme de întrerupere, cea mai mare creştere fiind înregistrată în rândul companiilor radiate, respectiv 38%. Astfel, 90.159 de companii şi-au întrerupt activitatea în primele opt luni ale anului curent, nivel relativ asemănător comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior. În acest context, valoarea instrumentelor refuzate la plată în primele nouă luni ale anului curent înregistrează cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani, cu un total de aproape 7,5 miliarde lei.

Numărul societăţilor comerciale intrate în insolvenţă a fost de 7.575, în primele nouă luni din acest an, în scădere cu 54,62% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, arată datele publicate, recent, de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe insolvenţe au fost în Bucureşti – 1.356 (în scădere cu 49,87% faţă de nivelul înregistrat în septembrie 2014), judeţul Bihor – 399 (-64.91%) şi Timiş – 391 (-39,19%). Singurul judeţ în care a existat o creştere a numărului de astfel de cazuri este Maramureş, respectiv 345 insolvenţe, în urcare cu 6,81% faţă de aceeaşi perioadă din 2014.

Din punct de vedere al sectoarelor de activitate, comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor a avut cel mai ridicat număr al insolvenţelor – 2.470, dar în scădere cu 45,7%. Sectorul construcţiilor ocupă cea de-a doua poziţie cu 1.025 insolvenţe (-46,81%), iar cel al industriei prelucrătoare – 815 (-38,68%). În producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a crescut numărul acestor cazuri cu 58,54%, la 65.

În primele nouă luni din acest an au fost înmatriculaţi 90.387 comercianţi, în creştere cu 14,41% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014, în comerţul cu ridicata fiind cei mai mulţi – 23.766. Doar în luna septembrie au fost înmatriculate 9.767 persoane fizice şi juridice.