La inițiativa Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Guvernul României a adoptat Hotărârea pentru aprobarea atestării unor localități ca staţiuni turistice de interes local și pentru modificarea anexei nr.5 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice.
În urma verificării îndeplinirii criteriilor legale, la solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale şi, totodată, ţinând cont de potenţialul turistic, dar şi resursele naturale şi antropice, localitățile Bala (jud. Mehedinți), Beiuș (jud. Bihor) și Mădăraș (jud. Bihor) au fost atestate ca staţiuni turistice de interes local.
Comuna Bala, județul Mehedinți
Situată într-un cadru depresionar, comuna Bala este o veche așezare, atestată documentar încă din vremea lui Mircea cel Bătrân, din 10 iunie 1415. Datorită izvoarelor mezotermale slab sulfuroase oligometalice și a nămolului sapropelic, a obținut în urmă cu patru ani statutul de stațiune balneoclimaterică. Prin valorificarea acestor resurse, existând aici și o bază termală de tratament, zona se bucură de o afluență turistică impresionantă, fiind cea mai căutată din acest colț de țară. Mai mult decât atât, Bala este inclusă în Ruta Națională a Orașelor și Stațiunilor Balneare Istorice din România. Însă, în localitate se pot practica și turismul cultural-istoric, de tranzit, sportiv sau de agrement. Printre principalele obiective turistice din comuna Bala se numără Biserica din Bala de Jos, Biserica de Lemn din Comănești, Biserica din Crainici, Biserica de Lemn din Dâlma, Casa-Muzeu Petre Scurtu, Castrul roman Cârșu, Dealurile „Mormântul Jidovului”, Moara de apă de la Molani, Râpa Dracului, Stațiunea Bala Băi și ruinele tunelului Bejna de la Rudina.
Municipiul Beiuș, județul Bihor
Nu se poate vorbi despre Beiuş, fără a ţine seama de teritoriul denumit generic „Ţara Beiuşului”, cu străveche rezonanţă istorică, având o atestare documentară de aproape 750 de ani. Alături de frumusețile antropice, localitatea dispune și de factori naturali de cură, precum apa geotermală și bioclimatul. Principalele locuri în care turiștii se pot recrea sunt cele două piscine publice și ștrandul termal, parcurile amenajate, zona centrală a orașului și zona Văii Nimăiești, unde ambele maluri au fost amenajate ca loc de promenadă. Astfel că, în Beiuș se pot practica turismul de agrement, turismul cultural-istoric, dar și de tranzit. Spre exemplu, printre cele mai importante obiective de interes cultural, amintim Muzeul Municipal de Istorie și Etnografie, Monumentul Martirilor Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș, Bustul lui Avram Iancu sau Biserica Ortodoxă din centrul orașului.
Comuna Mădăraș, județul Bihor
Comuna Mădăraș este cunoscută pentru subsolul bogat în apă geotermală. Concentrația de minerale a acesteia și temperatura sunt factorii care oferă efectele binefăcătoare pentru tratarea anumitor afecțiuni. Însă, cei care vizitează localitatea, pe lângă turismul curativ și de relaxare, se pot bucura și de turismul cultural-istoric, de tranzit, de agrement și recreere, fie de turismul de vânătoare și pescuitul sportiv, ori să își creeze experiențe unice prin intermediul turismului rural, agroturismului, turismului religios, dar și gastronomic, care se află într-o faza incipientă de dezvoltare în comună. Se remarcă, astfel, obiective turistice precum Monumentul eroilor și Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” din Homorog, Biserica din Ianoșda, Muzeul de icoane din Homorog, Ștrandul Termal Mădăraș, Balta Mărțihaz sau Pădurea Rădvani.
Pe termen lung și mediu, atestarea celor trei localități ca stațiuni turistice de interes local va crea un impact pozitiv. Acestea vor putea fi promovate cu noul statut și astfel vor avea şanse mai mari ȋn atragerea de finanţări nerambursabile, în condiţiile în care unele programe impun acest criteriu, influențând și creșterea circulației turistice.
De asemenea, având în vedere efectul multiplicator al turismului în sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcțiile, agricultura, artizanatul și comerțul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului în aceste stațiuni va genera un impact benefic din punct de vedere economic şi, în egală măsură, va contribui creşterea calităţii vieţii pentru rezidenţii acestor zone.
Până la acest moment, în România sunt atestate 52 de stațiuni turistice de interes național și 90 de interes local.