Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, spune că România are un plan ambiţios de investiţii până în 2030, fiind vorba în principal 7 Gigawaţi de energie din surse regenerabile.
Sebastian Burduja a fost prezent la a patra reuniune ministerială referitoare la Acordul între Guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, României şi Ungariei privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării şi transportului energiei verzi.
Sebastian Burduja spune că România are un plan ambiţios de investiţii până în 2030
„În ceea ce priveşte România, avem un plan ambiţios de investiţii până în 2030. Este vorba în principal de 7 Gigawaţi de energie din surse regenerabile care vor veni din surse diferite. Avem aici reprezentanţi de la Nuclearelectrica şi noi considerăm energia nucleară drept una fără emisii, deci energie verde.
Vor veni, de asemenea, de la potenţialul masiv de energie eoliană offshore şi suntem acum în procesul de finalizare a legislaţiei şi în consultare publică, iar la toamnă vom avea legislaţia pentru aceste capacităţi eoliene offshore şi desigur că sperăm să utilizăm toate aceste capacitaţi pentru şi acest proiect important (cablul submarin din Marea Neagă n.r) să transportăm energie din Marea Caspică prin Marea Neagră şi spre restul Europei”, a declarat Sebastian Burduja în cadrul evenimentului.
Proiectul privind cablul submarin din Marea Neagră este unul complex
De asemenea, acesta a subliniat că proiectul privind cablul submarin din Marea Neagră este unul complex. Totodată, ministrul Energiei a spus că marţi va fi semnat un memorandum de înţelegere între ţările participante la proiect, iar acest lucru va fi un pas important.
„Şi ne dăm seama că, pe măsură ce avansăm pe calea implementării acestui proiect, devine din ce în ce mai complex şi trebuie să fim atenţi şi să calculăm foarte clar beneficiile sale. Informaţiile pe care le avem de pe urma studiului privind costurile şi posibilitatea tehnică a realizării interconexiunii ar trebui să le utilizăm pentru studiul amănunţit pentru care vom conveni termenii de referinţă şi ulterior vom face extrapolări”, a mai spus ministrul Energiei.
Sebastian Burduja a salutat apoi munca făcută de grupul de lucru şi a făcut apel pentru un angajament mai mare la nivel tehnic, astfel încât să se poată avansa şi să fie clarificat rolul operatorilor de sistem (TSO), pentru a consolida şi a pune în acţiune joint venture-ul, care va fi cea mai importantă parte a implementării.
„Este posibil ca în viitorul apropiat să fie nevoie de noi studii pentru implementarea proiectului în anii care vor veni, pentru că tehnologia evoluează tot timpul. Este un domeniu nou şi vedem cum în fiecare săptămână şi fiecare lună apar noi inovaţii la nivel global şi de aceea trebuie să avem o abordare flexibilă. Deci, sunt foarte multe lucruri de făcut”, a conchis Sebastian Burduja.
Amintim că oficiali din România, Azerbaidjan, Georgia şi Ungaria s-au reunit marţi, la Bucureşti, la a IV-a reuniune ministerială referitoare la Acordul între Guvernele din cele patru ţări privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării şi transportului energiei verzi.