Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Vladimir Mănăstireanu, a fost împuternicit să reprezinte statul român în demersurile care vor fi întreprinse privind încheierea Memorandumului de Înţelegere cu Secretarul pentru Agricultură, Zootehnie, Dezvoltare Rurală, Pescuit şi Alimentaţie din Statele Unite Mexicane, prin intermediul Serviciului Naţional de Sănătate Publică, Siguranţa şi Calitatea Agroalimentară (SENASICA).
'Acest Memorandum de Înţelegere este un pas important în vederea extinderii pieţelor de desfacere ale României în UE cât şi în afara ei, pentru produsele alimentare autohtone, acesta reprezentând un obiectiv esenţial al ANSVSA', a declarat Vladimir Mănăstireanu, preşedintele ANSVSA.
Prezentul Memorandum de Înţelegere are ca obiectiv promovarea cooperării tehnice şi a schimbului de informaţii între instituţii în ceea ce priveşte sănătatea animală, cu scopul de a preveni intrarea, apariţia şi răspândirea bolilor animale.
Potrivit ANSVSA, cele mai importante aspecte urmărite prin semnarea acestui Memorandum privesc respectarea liniilor Directoare ale Organizaţiei Mondiale pentru Sănătatea Animală (OIE) în ceea ce priveşte zonarea şi compartimentalizarea, respectarea principiilor pentru sistemele de inspecţie şi certificare la importul şi exportul de alimente, respectarea acordurilor cu privire la aplicarea măsurilor sanitare şi fitosanitare, adoptat de Organizaţia Mondială a Comerţului, notificarea, la timp şi în mod eficient, măsurile adoptate ca răspuns la situaţiile urgente şi la apariţia bolilor animale care pot afecta interesele comerciale şi/ sau economice ale oricăreia dintre ţări.
Pentru efectuarea activităţilor de cooperare şi pentru a crea cele mai bune condiţii pentru implementarea lor, cele două instituţii vor susţine discuţii tehnice şi vor finaliza proiecte sau programe specifice comune de lucru.
AGERPRES