Sondajul a fost realizat de un prestigios institut din Ungaria. Este vorba despre Institutul de Cercetare pentru Apărare Strategică al Centrului de Cercetare „Eötvös József” al Universității Naționale a Serviciului Public din Budapesta.
Institutul din Ungaria prezintă mai multe date despre pericolele din regiune
Potrivit sondajului, populația Cehiei, Ungariei, Poloniei și Slovaciei ar menține cheltuielile pentru apărare la nivelul actual în următorii cinci ani. Simultan, majoritatea din România consideră că este indicată creșterea acestor cheltuieli.
Statele din regiune în ansamblu nu consideră probabil ca țara lor să fie atacată militar în viitorul apropiat, mai arată sondajul.
Sondajul a fost realizat în toamnă, pe un eşantion de aproximativ 1.000 de persoane per țară. Au fost luate în vizor țările Grupului de la Visegrad, respectiv Cehia, Polonia, Ungaria şi Slovacia. Sondajul a analizat și situația din România.
Scopul sondajului a fost să afle ce cred oamenii despre politica de apărare și despre propria lor situație de securitate.
Această cercetare a fost completată de faptul că în 2019 și 2021 a existat un sondaj similar de opinie publică privind percepția amenințărilor, bazat doar pe modelul ungar.
„În toamna anului 2023, sentimentul de amenințare românesc și polonez a fost mai mult de natură geopolitică, mai mult s-a concentrat asupra componentele militare ale securității. Ei chiar se tem că vor fi supuşi unei ofensive militare, există mai mult sprijin pentru cheltuielile militare și mai mulți susțin serviciul militar.
În cazul cehilor și slovacilor, sentimentul în acest sens este mai slab, iar frica în sine are o componentă mai puțin militară.
Ungaria se află chiar la coada listei; în această ţară, războiul din Ucraina a fost din nou un subiect important, dar nu doar componenta militară a devenit decisivă, deoarece războiul a intrat în conștiința publică ca un fenomen puțin mai abstract decât ca o problemă care afectează economia și securitatea energetică”, a explicat András Deák, asociat științific principal al institutului de cercetare, pentru InfoRádió din Budapesta.
Creșterea cheltuielilor pentru apărare este un proces general
András Deák a subliniat apoi că „modelele se formează frumos” și pe marginea serviciului militar, a recrutării și a sprijinirii instituției de rezervă voluntară.
În Polonia și România, sprijinul pentru toate acestea este mare. În Ungaria, sprijinul pentru recrutare este scăzut. Populația nu simte că este necesară în contextul războiului.
În acest context, András Deák a subliniat că o schimbare nu s-a produs doar în cazul populației maghiare.
Rador Radio România notează că creșterea cheltuielilor pentru apărare este un proces general. Motivul este angajamentul luat faţă de NATO, potrivit căruia valoarea cheltuielilor trebuie să ajungă la 2 la sută din PIB în viitorul apropiat.