Piaţa românească de retail a început să convingă tot mai multe branduri noi să deschidă magazine aici. România are printre cele mai multe inaugurări de branduri noi din regiune în ultimii trei ani, conform datelor centralizate de compania de consultanţă imobiliară Colliers International.
România a înregistrat în 2017 cea mai mare creştere a vânzărilor din retail din regiune, respectiv 10,9%, pe locul doi fiind Ucraina cu o majorare de 7,4% şi Polonia cu 6,4%, conform datelor Oxford Economics. Această evoluţie a convins tot mai multe nume noi să intre pe piaţa românească. În 2016 au intrat în România COS, Boggi şi Lanidor; în 2017 au deschis primele magazine Forever 21, Uterque, Armani Exchange, Under Armour, Superdry, Ninewest, INCI şi AC&co, iar anul acesta au apărut Hugo Boss, Sizeer, Defacto şi Replay. Pentru anul viitor este aşteptată extinderea Victoria`s Secret, deja prezentă cu un magazin în Aeroportul Otopeni.
România ocupă locul doi în rândul ţărilor din regiune cu cele mai multe magazine deschise de lanţuri de retail importante. H&M, LPP, Inditex, New Yorker, C&A, LC Waikiki şi P&C au deschis în România 332 de magazine. La distanţă mare, pe primul loc este Polonia cu 1.583 de magazine deschise de retailerii fanion. După România se plasează Cehia, cu 252 de unităţi deschise, Ucraina, cu 198 de magazine, şi Slovacia cu 159 de magazine. Aceste tipuri de branduri au vânzări de aproximativ 350-450 euro/mp/lună în zona Europei Centrale şi de Est, potrivit unui studiu Colliers International.