În mediul de afaceri se vorbeşte mult şi de ceva vreme de importanţa pieţei de capital din România, de oportunitatea creşterii acesteia şi de exemplul polonez.
De ce îşi doresc oamenii de afaceri o piaţă de capital mai mare? Pentru că o piaţă de capital mică reflectă o economie mică, interes redus din partea investitorilor străini mari, lichiditate puţină, tranzacţii firave, mişcare lentă a capitalului, adică un set de simptome bune pentru un organism anemic, care nu poate să facă performanţă (a se citi creştere economică şi deci profituri). Prin urmare, o piaţă de capital mare înseamnă… puneţi în oglindă argumentele de mai sus.
Noi nu numai că avem o piaţă de capital mică, dar avem nu una, ci două burse mici aşa încât, cu optimismul care mă caracterizează, spun că de fapt avem o mare oportunitate. De ceva vreme, când se discută despre piaţa de capital se citează exemplul polonez. Ce au făcut polonezii pentru a dezvolta această piaţă? Au desenat un plan accelerat şi susţinut de listări ale companiilor, dând „benzină“ şi volum bursei. Plan de care s-au ţinut indiferent ce partide au fost la guvernare.
Au stimulat listarea companiilor private şi listările duale atât pe bursa de la Varşovia, cât şi pe alte burse europene. Dar, mai ales, au stimulat cetăţenii polonezi să investească în acţiunile companiilor poloneze, ţinând astfel banul să circule în ţară. Dincolo de câştigurile obţinute pe bursă, există şi alte avantaje importante ale acestui mecanism: încrederea cetăţenilor în companiile poloneze, respectul (Bursa de la Varşovia publică şi un Respect Index) faţă de muncă şi profit, ambiţia pentru performanţă şi susţinerea antreprenoriatului. Diferenţa mare între exemplul polonez şi realitatea românească o reprezintă capitalul autohton.
Ponderea companiilor poloneze la bursa din Varşovia este mult mai mare decât a companiilor româneşti la bursele din România. Deşi facem caz de inventivitatea românească, la o analiză atentă vom ajunge la concluzia că avem puţin antreprenoriat autohton. Puţin capital autohton, puţine companii româneşti, adică înfiinţate de români, cu capital românesc. Vorbesc de capital românesc de calitate. De aici ar trebui pornit.
Înainte de a încheia, aş dori să fac o precizare referitoare la comentariul meu precedent din Capital. Ecourile pe care le-am primit au fost critice cu privire la aprecierile referitoare la noua bulă speculativă care se formează acum (şi se va sparge în buzunarul fiecăruia dintre noi mai încolo) prin nedimensionarea sau dimensionarea eronată a nevoilor Românei de energie din resurse regenerabile, cu referire directă la energia eoliană.
Faptul că mulţi investitori s-au decis să parieze pe parcuri eoliene este un lucru bun, şi investitorii nu s-ar numi aşa dacă nu ar căuta oportunităţi de afaceri profitabile. Problema este că statul nu a dimensionat volumul de energie eoliană de care are nevoie ţara şi, mai mult, pe care şi-o permite, şi astfel s-a ajuns la situaţia că, dacă am însuma toate proiectele existente pe acest segment, am ajunge la uriaşa sumă de 10 miliarde de euro.
Sigur, nu toate se vor realiza, dar nici nu se ştie de câte este nevoie şi câte ne putem permite. Este ca şi cum ţi-e foame şi spui că vrei pâine. Ţi se aduc zece pâini şi tu le iei pe toate, deşi nu ai nevoie. Pe datorie. Pe care ţi-o va plăti altcineva. Rămân la punctul meu de vedere şi primesc iritările unor cititori ca o dovadă că am atins un punct sensibil.
ALEXANDRA GĂTEJ, președinte AmCham