Cu sângele curgând șiroaie pe mâini și cu mirosul de carne arsă impregnat în nări, națiunea își duce la groapă morții.

Bolnavi de Covid sau de cancer, arși de vii în spitale, striviți de impostură, furt, minciună și nepăsare, morții României se încolonează către eternitate.

Sunt mulți, foarte mulți, prea mulți. 

Cei rămași în urmă nu înțeleg. Sunt muți și orbi. Nu aud decât urletele morților sau respirația lor șuierandâ. Sfârâitul cărnii arse ne înnebunește pe toți. 

Vinovații, la costum, cămașă albă și cravată de mătase asortată se uită scarbiți până la vomă la mormanul de morți și de vii deopotrivă.

Dezgustul le transpiră prin fiecare por. Sunt iritați la culme de toate aceste întâmplări. Sunt oameni importanți, puterea le freamătă nările și sunt ținuți în loc de niște unii care au murit arși în spital. Iar? Se întreabă. Ce rahat să le mai spun ăstora acum? Au murit și gata! Ce treabă am eu? Iar mă întreabă proștii ăștia de investiții, autorizații și responsabilitate. Parcă ar ști ei ce înseamnă investiții importante. Suntem în pandemie mondială, ce dracu, avem alte priorități! Țăranii ăștia nu înteleg nimic. Auzi, responsabilitate! L-am trimis pe ăla să-mi spună ce fraieri să dau afară ca să zic la presă. Să par puternic, jupân. Și nu mai vine odată.  Off, trebuia să fiu plecat demult în treaba mea și iar mi-au stricat ăștia programul. 

Se apropie jurnaliștii și camerele video pâlpâie. Criminalii se îndreaptă de spate și își așează involuntar cravata scumpă. Să nu se vadă pe cameră stropii de sânge de pe camașă. Presa se așează în jurul lor, avidă de informații. “Este inacceptabil” își încep satrapii discursul. 

O nouă zi în România. Și mâine va fi alta. La fel ca cea de azi, la fel ca cea de ieri. 

Oamenii rămân muți și orbi. S-au învățat așa. Doar auzul le mai merge, dar în urechi se aud doar urletele morților și sfârâitul de carne arsă. 

10 incendii într-un an în spitalele din România. Zeci de morți. Arși de vii. 

De la primul incendiu nu s-a schimbat nimic până la ultimul. Și nu se va schimba până la următorul. Banii pentru investiții minimale sunt refuzați de autorități. Autorități care ne spun ca mai bine ar fi să nu ne îmbolnăvim ca să nu ardem la ATI. Se cer paturi pentru Covid. Se fac improvizații. Și oamenii mor. 

După doi miniștri ai sănătății într-un an, instalați cu surle și trâmbițe ca fiind profesioniști desăvârșiți, miniștri care au făcut nimic pentru sănătatea din această țară, USR, partidul imaculaților, vorbește de greaua moștenire de 30 de ani. Liberalii ne spun de bani mulți acordați sănătății, bani care de fapt nu există și ne scot ochii pe televizoare cu o alocare acordată cu o săptămână în urmă pentru medicamente. Alocați, nu cheltuiți. Și asta mult prea tărziu. Dar nu au avut ei timp de prostii din astea, au fost în campanie electorală internă, au avut o mizerie de congres de organizat. 

Nu există nici un responsabil, nici un vinovat, la nici unul dintre cele 10 incendii. Procurorii români cu salarii grase, plătite din banii noștri se plictisesc prin birouri și joacă Solitaire. 

Nimeni nu răspunde în România. O parte din presă urlă, dar va schimba subiectul în maxim 2-3 zile. Și o luăm de la capăt. Până la urmatoarea tragedie. 

Oamenii refuză să mai meargă în spitale. Refuză să mai cheme salvarea, care oricum vine după trei zile. Refuză să mai sune la DSP, oricum nu răspunde nimeni. Preferă să moară acasă, în patul lor, decât carbonizați pe un pat de spital. Ar putea cineva să-i judece? 

În timp ce românii ard în spitale, președintele Republicii primește o tinichea în Germania. Un premiu important doar pentru domnia sa, nu și pentru prostime, se înțelege. Într-o extrem de scurtă pauză  înainte de decernare își smulge un  minut să ne spună că statul român a eșuat. El fiind șeful statului. Și nu de ieri sau alaltăieri, ci de șapte ani.

Dacă nici asta nu este definiția, esența inadecvării și a decuplării de realitate, nu știu care alta ar putea fi! 

Și noi rămânem mai puțini, mai săraci, mai bolnavi și mai proști. Până data viitoare când vom vota din nou!