Ei bine, la mijloc se află o afacere de milioane de euro, și evaziune fiscala pe măsură, conform specialiștilor din industria agroalimentară. În anul 2017, Romania a reusit sa exporte in tari precum in Albania, Bulgaria sau Italia nu mai putin de 170 de tone de banane si 130 de tone de nuci de cocos sau nuci de caju.
Cum a fost posibilă minunea? Afaceriștii români cumpără fructele din țările calde cu doar câțiva eurocenți pe kilogram în cantități uriașe, iar după o călătorie de mii de kilometri, acestea ajung în portul Constanța. Stau în containere, iar apoi cele mai multe sunt ambalate și trimise spre țări ale Uniunii Europene, iar o parte intră direct în hipermarketurile de la noi. Tot ce pleacă de aici în spațiul intracomunitar e scutit de orice taxa vamală, conform stirilekanald.ro.
La fel de bogată ar fi recolta românească și la citrice, dacă ne uităm pe datele oficiale, unde am exportat anul trecut 370 de mii de tone de portocale, mandarine și lămâi, mai multe decât roșiile pe care le găsim din belșug în serele agricultorilor.
În cantități ceva mai mici, România exportă și cafea, curmale, ananas, avocado sau mango. Ar fi de ras, dacă nu ar fi de plâns, având în vedere că legumicultorii români se plâng că după ce trudesc ogoarele se aleg doar cu bătături în palme și pagubă. În piețe nu mai au loc de samsari, iar în marile magazine nu au poartă de intrare, așa că sunt nevoiți să își vândă marfă la prețuri batjocoritoare. La export, se duce prea puțîn că să poată supraviețui acest sector.
Ciudat și revoltător, deopotrivă, având în vedere că România aduce din străinătate legume și fructe în cantități industriale. De pildă, anul trecut am importat 130 de mii de tone de cartofi, 70 de mii de tone de roșii, 490 de mii de tone de ceapă, usturoi și praz.
Îngrijorător e că importurile sunt în creștere, iar asta lovește amarnic în buzunarele consumatorilor, care plătesc prețuri din ce în ce mai mari la raft.