„Este greu să ieşi pe pieţele externe, mai ales la grâu. Aici este un club al exportatorilor de grâu care-şi desfăşoară activitatea de peste 100 de ani. Există ţări net exportatoare, cum este Canada. Niciun grâu nu se exportă primul înaintea celui canadian”, a spus ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, pentru Capital.
Top 3 al exportatorilor de grâu este format din SUA, Canada şi Rusia, ţări care exportă fiecare peste 20 milioane tone anual. Din aşa zisul club al exportatorilor de grâu mai fac însă parte Australia, China, Argentina, Ucraina.
Toate aceste ţări se bat pentru a găsi pieţe unde să îşi plaseze marfa. Dacă anul trecut a fost mai uşor de pătruns la export, chiar şi pentru producătorii români, în condiţiile în care Rusia, Ucraina şi Australia au avut probleme cu producţia din cauza secetei, chiar sistând pentru o perioadă exporturile, anul acesta situaţia s-a schimbat pentru că toate ţările au avut o producţie bună.
Una din pieţele importante unde poate fi plasat grâul este cea egipteană, deţinută însă aproape exclusiv de Rusia. „Este greu să ieşi la export, dar trebuie să ţinem cont că există ţări net importatoare, cum este Egiptul, iar noi avem grâu de foarte bună calitate”, a spus Tabără.
De altfel, Egiptul a şi fost vizat de exportatorii români anul acesta, semnându-se deja un prim contract în această ţară. Astfel, Egiptul a plătit 16,6 milioane dolari pentru 60.000 de tone de recoltă, care urmează să ajungă la Cairo în octombrie.
Având în vedere că producţia de grâu a României de anul acesta este de peste opt milioane tone, iar necesarul intern este de 3,5 milioane tone, la care se adaugă aproape un milion tone pentru sămânţă, rămân în jur de două-trei milioane tone pentru export. „Şi anul trecut am exportat 2,5 milioane tone de grâu, dar producţia a fost mică şi am fost nevoiţi să importăm apoi grâu la preţuri aproape duble”, a spus cel mai mare producător agricol de grâu din ţară, Culiţă Tărâţă, cel care administrează Insula Mare a Brăilei.
În ciuda dificultăţilor de a depista pieţe unde să se poată exporta la preţuri bune, oficialii români sunt optimişti, calitatea grâului fiind foarte bună. „Grâul din acest an este unul de o calitate excepţională. În alţi ani erau miniştri care ieşeau şi spuneau că avem grâu furajer, deşi nici nu începuse bine recoltatul. S-a încetăţenit această idee, că noi am exportat grâu furajer. Eu vă spun că nu am exportat grâu furajer, am exportat grâu de o bună calitate. Preţurile au fost destul de bune, având în vedere că suntem un pionier care iese pe piaţa externă”, a mai arătat Tabără.
România caută pieţe de desfacere pentru trei milioane tone de grâu
22 august 2011, 15:41
Ultima modificare în 22 august 2011, 18:41
Cu cele peste opt milioane tone de grâu obţinute anul acesta, România speră să se impună în clubul select al exportatorilor. Problema este cui poate vinde surplusul de două-trei milioane tone în condiţiile în care concurenţa este acerbă, iar jocurile pe piaţa internaţională este făcută de câţiva jucători foarte mari.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Strategia fiscală, optimistă dar nu lipsită de realism
- Exporturile sunt principalul vector de creştere, dar şi cel mai mare risc
- Casa pe roți, un accesoriu tot mai întâlnit în vacanțele românilor
- La cât a ajuns numărul de vehicule aflate în circulație pe străzile lumii
- Cât costă să inchiriezi casele unor celebrități
- ANAT demarează programul „Litoralul pentru toți”
- Topul celor mai sigure bănci. Unde merită să ții banii
- Cresc profiturile băncilor: Câştigul ING România a crescut la 65 de milioane lei
- Nemţii nu se tem că îşi vor pierde poziţia în agenţiile de rating
- Austriecii se opun unui guvern economic al UE