„Grow, dammit, grow!“ (Crești, la naiba, crești!), acesta este titlul de pe copertă, ce trimite la o analiză de 18 pagini dedicată șanselor și soluțiilor de redresare a economiilor avansate, care, în opinia autorilor, au mare nevoie de creștere rapidă, altminteri riscă să rămână blocate. Mi-am adus aminte de această imagine auzind declarația premierului Boc, făcută la finele săptămânii trecute: „Anul 2011 va fi anul în care România va trece pe creştere economică, între 1,5% și 2%. Nu avem niciun dubiu“. Sună cunoscut, nu-i așa? Am auzit astfel de afirmații și în 2008, și în 2009, iar ceea ce s-a întâmplat am simțit-o cu toții pe propria piele. Cert este că, după 24 de luni de criză, încrederea mediului de afaceri în administrația de stat și în perspectivele de redresare economică a scăzut dramatic. O confirmă și un recent studiu realizat de Deloitte, potrivit căruia ponderea directorilor executivi care apreciază că în următoarele șase luni ar exista șanse de revenire s-a redus, în septembrie, cu 10% față de luna aprilie 2010. Mai mult, 33,4% dintre respondenți consideră că situația se va deteriora, față de 26,6%, în ediția anterioară a studiului.
Pe de altă parte, deși nu dau economiei șanse prea mari de redresare, executivii români sunt, totuși, optimiști în ceea ce privește perspectivele companiilor pe care le conduc. Cum s-ar explica însă această decuplare a unor tendințe care, la prima vedere, sunt interdependente? În primul rând, este o abordare pragmatică a situației, care arată că prea puțini manageri mai speră că acest guvern răs-remaniat va veni, până la urmă, cu stimulii economici mult-așteptați, după doi ani în care nu a excelat decât la capitolul intenții.  În al doilea rând, mediul privat pare resemnat cu ideea că salvarea va veni mai degrabă din exterior decât din interior. Ion Țiriac o spune chiar foarte sugestiv: „România este căruța Europei. Avantajul de a face parte din UE înseamnă că nu trebuie să pui frână, ci să lași convoiul să te tragă“. Prin urmare, optimismul identificat în studiul Deloitte ar putea fi atribuit mai cu seamă acelor manageri care conduc companii cu o activitate orientată preponderent către exporturi, ori au parteneriate cu firme care lucrează pentru piețele externe.
De altfel, și datele INS arată că singurele firișoare de păr care mai cresc pe chelia economiei românești sunt exportul și industria. Dar și ele abia se zăresc. Nu soluțiile de creștere sunt cele care ne lipsesc – Consiliul Investitorilor Străini are o listă întreagă de măsuri, pe care o oferă gratis – ci un guvern capabil să le pună în practică. Actualului i-am adresa un îndemn inspirat din titlul de pe coperta The Economist: „Do something, dammit, do something!“