Cu peste 64.000 de specialişti în IT, România este lider în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul de angajaţi în sectorul tehnologiei pe cap de locuitor, şi ocupă locul al şaselea la nivel mondial, reiese dintr-un studiu realizat de compania de cercetare Gartner, citat de Bloomberg.
Avantajul României este faptul ca are un personalul educat şi servicii ieftine în domeniul IT, se mai arată în studiu.
George Mihaiu, 31 de ani, a profitat din plin de valul de investiţii pe care l-au făcut companiile străine de software în România. Astfel, el a ajuns să câştige 2.000 de euro pe lună, mult peste salariul mediu din România. În ultimii 10 ani, cel puţin 50 de companii din sectorul tehnologiei şi-au deschis sedii în România, printre care IBM, Microsoft, Oracle sau Intel.
“Multe compani îşi mută complet activitatea de dezvoltare aici”, a spus Mihaiu, un specialist IT care a ales să lucreze pentru o firmă mică, care furnizează sercivii IT pentru alte companii americane, deoarece îi oferă un program flexibil. “Eu personal vreau sa-mi păstrez echilibrul. În timp ce nişte prieteni câştigă 4.000 de euro pe lună, lucrând 14-15 ore pe zi”, a mai spus Mihaiu.
Boom-ul din industria IT nu se dezvoltă în România doar în zona legală. Aşadar, România se luptă să aducă sub control numărul tot mai mare de reţele de criminalitate cibernetică, cu ajutorul Serviciului Secret al SUA, care are un birou în Bucureşti.
Cu un sistem educaţional orientat către matematică şi limbi străine, de la şcoala primară până la universitate, România încearcă să profite de deficitul de specialişti IT din Europa.
În prezent, în Europa există 300.000 de locuri de muncă vacante în acest domeniu, iar până în 2015 , posturile vacante vor ajunge la 500.000, afirmă Danny Gooris, senior regional manager la Oracle Academy în Bruxelles.
Potrivit Bloomberg, această situaţie ar putea oferi "o strategie de exit" României, unde pot fi văzute încă ruinele ruginite ale fabricilor care amintesc de industrializarea forţată din perioada comunismului, capitol încheiat cu 24 de ani în urmă. În oraşe precum Bucureşti, Cluj-Napoca sau Iaşi au fost ridicate în ultimii 10 ani turnuri din oţel şi sticlă, care îi găzduiesc acum pe programatori.
Sediul Oracle din zona de nord a Bucureştiului reprezintă cel mai mare centru de operaţiuni şi dezvoltare al companiei ameicane din Europa. Aici, angajaţii români vorbesc 27 de limbi şi abordează în mod inovator problemele pe care le întâlnesc la lucru, potrivit lui Sorin Mîndruţescu, directorul general al diviziei Oracle.