România este campioana Uniunii Europene atunci când vine vorba de cheltuielile pe mâncare și băutură alcoolică și non-alcoolică.
Dacă în medie, familiile din UE alocă pentru mâncare și băutură 12,2% din totalul cheltuielilor, în România, ponderea de bani dați pe acest tip de produse urcă până la 33%.
România este și singura țară în care ponderea acestui tip de cheltuieli este mai mare de 30%. În spatele nostru se află țări precum Estonia (28,8%), Lituania (28,6%) și Letonia (26%).
La polul opus se află Marea Britanie (11.5%), Austria (12,9%) și Germania (13,8%).