România coboară pe ultimul loc în clasamentul bunăstării țărilor UE. Consumul individual efectiv – măsură a nivelului de trai

România a trecut pe ultimul loc în clasamentul european al nivelului de trai, în varianta consumului individual efectiv (AIC), potrivit datelor pe anul 2012 comunicate de Eurostat. În varianta clasică de urmărire a nivelului de trai, care măsoară PIB pe locuitor la paritatea puterilor de cumpărare standard, ne-am menținut pe penultima poziție, înaintea Bulgariei.

Consumul individual efectiv, precurtat AIC după abrevierea în limba engleză, reflectă mai bine bunăstarea unui cetăţean dintr-o anumită ţară decât Produsul Intern Brut pe cap de locuitor. Acesta din urmă pleacă de la bunurile şi serviciile achiziţionate şi plătite de o gospodărie.

AIC se calculează pe baza bunurilor şi serviciilor realmente consumate de indivizi, fără a ţine cont de faptul că acestea au fost contractate şi plătite de către gospodării, guvern sau organizaţii non-profit. De aceea, este de preferat pentru comparaţii internaţionale și reflectă mai fidel nivelul de trai.

mai multe, pe cursdeguvernare.ro