Aproximativ 20 de antreprenori, oameni de afaceri și intelectuali publici au vorbit ieri despre importanța valorilor clasice occidentale și a valorilor morale în afaceri, în cadrul evenimentului "România Continuăm! Clădim Succesul pe baze solide", dedicat succesului în afaceri și carieră, la care au participat peste 200 de invitaţi.
Antreprenorii care au vorbit în cadrul evenimentului sunt Felix Tătaru, Mihai Marcu, Eugen Voicu, Adrian Bîzgan, Valentin Miron, Mugurel Stan, Felix Pătrăşcanu, Dan Călugăreanu, Ionuţ Ţaţa şi Marius Bostan.
Acestora li s-au adăugat și doi intelectuali publici de renume, matematicianul Solomon Marcus și profesorul universitar Vladimir Tismăneanu şi managerii Sonia Năstase, Nicolae Moldovan.
Mesajul transmis de vorbitori a fost acela că în spatele unei reușite durabile se află un set de valori recunoscute de umanitate de peste 2000 de ani, adică valorile care au creat societatea occidentală liberă pe care o cunoaștem astăzi. Oamenii de succes au explicat cum forța creatoare a economiei de piață libere își are originea în valorile fundamentale ale civilizației, așa cum sunt credința, onestitatea, adevărul, libertatea, onoarea, respectul, familia, responsabilitatea, munca, tradiția și perseverența. Mesajul majorității speaker-ilor a fost acela că România va fi cu adevărat parte a culturii și civilizației occidentale atunci când aceste valori vor fi și valorile românilor, și implicit valorile mediului de afaceri.