Nicolae Ciucă a precizat că ”diferitele crize cu care Europa s-a confruntat în ultimii ani, desigur, culminând cu războiul din Ucraina, au adus nu doar provocări, ci şi o serie de aspecte, de oportunităţi la care noi trebuie să ne gândim şi pe care trebuie să le valorificăm în deplin consens”.
România sprijină inițiativele de consolidare a pieței interne
Prim-ministrul a oferit asigurări privind sprijinul României pentru inițiativele de consolidare a pieței interne.
”Un astfel de beneficiu este cel legat de conştientizarea clară a nevoii de consolidare a rezilienţei interne a Uniunii Europene, inclusiv prin gestionarea dependenţelor strategice şi promovarea întregului potenţial al pieţei unice. În acest context, am oferit asigurări privind sprijinul României pentru iniţiativele care vor consolida piaţa internă, mai ales prin înlăturarea obstacolelor care afectează libertăţile fundamentale.
Propunerile recente prezentate de Comisia Europeană, precum planul industrial ”Green Deal”, actul ”Net-Zero Industry”, actul european al materiilor prime critice şi comunicarea privind competitivitatea pe termen lung a Uniunii Europene vin – aşa cum i-am precizat domnului comisar – vin într-un moment şi ele trebuie abordate în aşa fel încât să îndeplinim aceste obiective care sunt asumate la nivel politic şi ele trebuie transpuse în practică”, a spus acesta.
Inițiativele trebuie să rămână neutre în ceea ce privește tehnologiile utilizate în scopul decarbonizării
Nicolae Ciucă a subliniat că iniţiativele menite să susţină obiectivele verzi şi de digitalizare ale Uniunii Europene trebuie să rămână neutre în ceea ce priveşte tehnologiile utilizate în scopul decarbonizării.
”Folosesc şi această oportunitate pentru a-i mulţumi public domnului comisar pentru sprijinul pe care l-a acordat ţării noastre pentru dezvoltarea proiectelor noastre pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă. Şi, desigur, am prezentat elementele legate de proiectele României în ceea ce priveşte dezvoltarea capabilităţilor de reactoare modulare mici, care, de asemenea, vor constitui o perspectivă importantă în producerea energiei la nivel european.
Am exprimat interesul României de a sprijini implicarea companiilor româneşti în proiecte importante de interes european comun, cum este IPCEI, şi aici mă refer la domeniile semiconductori, baterii litiu-ion şi, desigur, am discutat despre faptul că România este o ţară care deţine resurse minerale care pot fi folosite în acest scop”, a adăugat el.
Șeful Executivului a spus, totodată, România are un nivel de ambiţie astfel încât aceste resurse să fie prelucrate şi utilizate în procesul de industrializare în ţara noastră, putând în felul acesta să realizăm o valoare adăugată mai mare a tot ceea ce înseamnă potenţialul ţării noastre.