România dă lovitura în Uniunea Europeană! Prim-ministrul Nicolae Ciucă a venit cu vești bune în ceea ce privește țara noastră. Șeful Executivului spune că România a întrecut Italia și Belgia. Despre ce este vorba?
România dă lovitura în Uniunea Europeană! Am luat fața Italiei. Nicolae Ciucă a confirmat
Rata de absorbție a fondurilor europene în România este de 64,5%, spune prim-ministrul, adăugând că țara noastră a ajuns la același nivel cu Germania, extrem de aproape de Franța, dar peste Belgia și Italia.
„Rata de absorbţie a fondurilor europene de 64,5% plasează România la un nivel egal cu Germania şi foarte aproape de Franţa (65%), depăşind state membre vechi precum Belgia (59%), Italia, Spania ori Olanda (fiecare cu puţin peste 56%). Procentul reprezintă 22 miliarde euro, bani intraţi în ţară din totalul de 35,2 miliarde euro alocat României pentru exerciţiul financiar 2014 – 2020″, se arată într-un mesaj publicat de șeful Executivului pe pagina de Facebook.
În România au intrat 7,8 miliarde de euro
Nicolae Ciucă a mai notat pe pagina de socializare că de când ocupă funcția de președinte al Partidului Național Liberal (PNL), în România au intrat 7,8 miliarde de euro.
„Prin comparaţie, din ianuarie 2014 până în octombrie 2019, România a accesat 14,2 miliarde euro. Guvernul PNL a reuşit performanţa de a aduce în România, într-o perioadă de un an şi opt luni, mai mult de jumătate din banii care au fost atraşi de Guvernele care s-au succedat în primii cinci ani ai acestui exerciţiu financiar european”, mai spune șeful Executivului.
Comisia Europeană oferă sprijin României pentru tranziția de la cărbunele de pe Valea Jiului
Guvernul României a adoptat recent o strategie pe care și Comisia Europeană o susține. Executivul comunitar anunță miercuri că sprijină România în elaborarea strategiei de dezvoltare economică şi socială a Văii Jiului.
Menționăm faptul că reacția Comisiei Europene vine după ce pe 13 iulie, Guvernul României a aprobat Strategia de dezvoltare economico-socială a Văii Jiului, cu un buget alocat de peste 230 de milioane de euro.
Strategia Guvernului are la bază îmbunătăţirea calităţii vieţii în regiune şi pe asigurarea tranziţiei acesteia către economia verde, pe promovarea diversificării economice, a inovării şi a spiritului antreprenorial, pe valorificarea patrimoniului natural şi cultural local, dar şi pe îmbunătăţirea accesibilităţii în cadrul regiunii, precum şi a legăturii cu regiunile învecinate.
Strategia de dezvoltare a Văii Jiului, finanțată din fonduri naționale și europene
Totodată, autoritățile din România au în plan să utilizeze fonduri europene, dar și fonduri naționale, inclusiv prin mecanismul pentru o tranziţie justă.
Comisia Europeană susține acest demers, se arată în comunicatul transmis miercuri. Executivul comunitar precizează că sprijinul tehnic, finanţat de Uniunea Europeană prin intermediul Programului de sprijin pentru reforme structurale, a fost menit să promoveze potenţialul regiunii de relansare economică şi de dezvoltare socială a comunităţilor.