Situație fără precedent chiar la final de an. România a intrat în vizorul UE, iar previziunile nu arată deloc bine. Austria trage un semnal de alarmă și spune că România ar putea deveni deja o problemă pentru Uniunea Europeană, la fel ca și Polonia.
România a intrat deja în vizorul Executivului european, iar Austria trage un semnal de alarmă în acest sens. Acest subiect a fost dezbătut la ORF, radioul public din Austria, unde s-a analizat în amănunt situația din România.
Potrivit sursei citate, treptat, țara noastră devine, alături de Polonia, o problemă pentru Uniunea Europeană în contextul în care că nu recunoaște întâietatea dreptului european asupra legislației interne.
Totodată, radioul austriac a făcut referire și la Curtea Constituțională din România, care a respins de facto o decizie a Curții de Justiție a UE și a afirmat într-un comunicat de presă că această decizie poate fi respectată doar după o eventuală revizuire a Constituției.
De asemenea, un alt aspsect punctat de către jurnaliștii austrieci face referire la un conflict similar a fost declanșat de Tribunalul Constituțional din Polonia, motiv pentru care Comisia Europeană a declanșat o procedură de infringement (sancționare) a Poloniei.
Totodată, ORF a trecut prin istoricul dosarului și arată că toată disputa a plecat de la decizii ale CCR în privința legislației anticorupție. Trebuie menționat faptul că CJUE a decis că hotărârile CCR încalcă legislația europeană, iar judecătorii români le pot încălca fără să se teamă de represalii.
România, ajunsă în situația Poloniei?
Amintim și de relația Poloniei cu UE care s-a degradat în ultimele luni. Un alt punct de interes l-a reprezentat momentul în care pe 8 octombrie, Tribunalul Constituţional din Polonia a decis că unele articole din tratatele UE sunt incompatibile cu Constituţia ţării.
Acest verdict a generat reacții în lanț. Spre exemplu, Comisia Europeană anunță că „va utiliza toate instrumentele” pentru a proteja întâietatea dreptului european. La rândul lui, preşedintele Parlamentului European David Sassoli a spus că o astfel de hotărâre nu poate rămâne fără consecințe.
„Verdictul din Polonia nu poate rămâne fără consecinţe. Întâietatea dreptului UE trebuie să fie incontestabilă. Încălcarea sa înseamnă contestarea unuia dintre principiile fondatoare ale Uniunii noastre”, a transmis preşedintele Parlamentului European David Sassoli într-o postare pe Twitter.
Decizia Tribunalului Constituțional al Poloniei „ridică îngrijorări serioase privind întâietatea dreptului european și autoritatea Curții de Justiție a Uniunii Europene”, a transmis Comisia Europeană la scurt timp după decizia luată de Tribunalul Constituţional din Polonia.