Emmanuel Macron, despre anularea alegerilor prezidențiale din România
Președintele francez Emmanuel Macron a menționat luni anularea alegerilor prezidențiale din România, ca urmare a amestecului Federației Ruse în acest scrutin, în cadrul unui discurs susținut la Palatul Elysee. În intervenția sa, el s-a referit la „dezordinea mondială” și la „slăbirea regulilor internaționale”.
Astfel, cu câteva săptămâni în urmă, Macron a declarat în fața membrilor corpului diplomatic că România a fost nevoită să anuleze alegerile prezidențiale din cauza unor ingerințe și manipulări electorale care au fost atribuite în mod clar Rusiei.
„Cine și-ar fi imaginat așa ceva în urmă cu doar 10 ani?”, s-a întrebat liderul de la Paris, citat de cotidianul Le Monde.
Președintele Franței a mai declarat că într-un context internațional marcat de „revenirea impulsurilor imperiale”, „avem nevoie atât de forță morală, cât și de forță în sine” și a cerut „refuzul slăbirii Europei”.
Mai mulți lideri îl acuză pe Elon Musk de amestec în alegerile din Europa
Tot luni, în cadrul aceluiași discurs, Emmanuel Macron l-a acuzat, fără a-i menționa numele direct, pe patronul rețelei X, miliardarul Elon Musk, că sprijină „o nouă internațională reacționară” și că se implică în procesele electorale, inclusiv în Germania.
”Acum zece ani, dacă ni s-ar fi spus că proprietarul unei mari reţele de socializare din lume avea să susţină o nouă internaţională reacţionară şi că avea să intervină în mod direct în alegeri, inclusiv în Germania, cine şi-ar fi imaginat aşa ceva?”, a declarat el, făcând referire la susținerea lui Musk față de partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD – Alternative für Deutschland).
La rândul său, premierul norvegian Jonas Gahr Støre a declarat că îi pare „îngrijorător” faptul că un miliardar, proprietar al unor rețele sociale, cum este Elon Musk, se implică în politica altor țări, conform unui raport al Politico.
Controversatul om de afaceri, un aliat important al președintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a fost extrem de activ pe rețelele de socializare în perioada sărbătorilor.
În această perioadă, el a susținut partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), l-a criticat pe premierul laburist al Regatului Unit, Keir Starmer, și a deteriorat relația cu liderul extremei drepte britanice, Nigel Farage.
Elon Musk a anunțat că va participa la o discuție în direct, programată pentru această săptămână, alături de Alice Weidel, candidata partidului Alternativa pentru Germania (AfD) la funcția de cancelar. Evenimentul va avea loc pe platforma X, în contextul alegerilor anticipate din Germania, care sunt programate pentru 23 februarie. Mai multe puteți citi aici.