Sebastian Burduja îi linişteşte pe români. Vom trece iarna doar cu gaze româneşti
România nu are emoţii în această iarnă, din punctul de vedere al rezervelor de gaze. Asigurarea a venit chiar din partea ministrului Energiei, Sebastian Burduja.
Într-o postare pe pagina sa de socializare, Burduja a explicat miercuri, 3 ianuarie, că depozitele de gaze sunt pline în proporţie de aproape 83%. Stăm mai bine ca anul trecut şi nu este nicio problemă, cu toate că meteorologii au anunţat ger în zilele următoare.
Sebastian Burduja explică faptul că şi cu două episoade de ger sau viscol pe lună, ţara noastră nu are emoţii. Vom trece iarna doar cu gaz românesc. E vorba despre gazul deja înmagazinat şi cel care se produce la nivel naţional.
„Vine gerul, dar suntem pregătiți. Avem gaze în depozite la un nivel de 82,93%, diferența față de aceeași perioadă a anului trecut fiind de peste 176 milioane metri cubi.
La cum a decurs iarna până acum, dar chiar și în condiții mai grele, cu maxim 1-2 episoade de ger sau viscol pe lună, vom trece iarna doar cu gaz românesc, din ceea ce avem înmagazinat și ceea ce producem (am produs și astăzi peste 26 de milioane de metri cubi zilnic, la un consum – astăzi – de 40,6 milioane metri cubi)”, a scris Burduja pe pagina sa de Facebook.
Ţara noastră reuşeşte chiar să exporte energie în aceste zile
Şi în cazul energiei hidroelectrice, România stă bine. Gradul de umplere a lacurilor energetice este undeva la 75%. Asta asigură o producție optimă de energie din surse hidro, explică Burduja.
Şi asta nu e tot. Având în vedere consumul redus, România chiar a putut exporta energie, spune ministrul.
„Gradul de umplere a lacurilor energetice este tot în jurul valorii de 75%, iarăși un nivel bun pentru o producție optimă de energie din surse hidro.
Și în situația sistemului energetic de astăzi am fost exportatori de energie electrică, pe fondul unui consum redus de 5329 MW”, a mai precizat Sebastian Burduja.
România va deveni cel mai mare producător de gaze din Europa, graţie Neptun Deep
Ce urmează pentru viitor? Ministrul Energiei a reamintit că România va în funcțiune capacități suplimentare de mii de MW în 2024, dar şi în anii ce vor urma.
Mai mult, vor începe să vină şi gazele din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră. România se va transforma în producătorul numărul 1 de gaze naturale din Europa.
Rezultatul final? Locuri de muncă mai bine plătite și facturi mai mici pentru toți românii, afirmă Burduja.
„În 2024 și în anii următori vor fi puse în funcțiune capacități suplimentare de mii de MW producție energie electrică, iar din 2027 vor intra și gazele din perimetrul Neptun Deep, care vor transforma România în producătorul numărul 1 din Europa și vor dubla efectiv producția națională de gaze naturale.
Toate aceste investiții vor aduce locuri de muncă mai bine plătite și facturi mai mici pentru toți românii.
Așadar, sunt vești bune la început de an pentru energia României. Rămâne să o ținem așa tot anul, cu energie pentru consumul intern și cu energie bună pentru a ne duce la bun sfârșit toate proiectele.
Înainte, împreună”, îşi încheie Sebastian Burduja postarea.