România, Portugalia, Spania, Republica Cehă, Italia, Franţa şi Luxemburg au promis, să primească prin schema de redistribuire europeană sau separat de cel puţin zece ori mai mulţi refugiaţi decât în 2015, afirmă responsabili americani prezenţi la Adunarea Generală ONU citaţi de site-ul 20minutes.fr, potrivit Mediafax.
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a anunţat la dezbaterea la nivel înalt a Adunării Generale a ONU că zeci de state s-au angajat să primească în total 360.000 de refugiaţi în anul 2017, dublu faţă de valorile actuale.
Samantha Power, ambasadoarea Statelor Unite la ONU, a declarat că acest lucru reprezintă "totuşi doar o fracţie" din ceea ce este necesar, deoarece Agenţia ONU pentru refugiaţi (UNHCR) a evaluat că aproximativ 1,2 milioane dintre aceştia trebuie reinstalaţi.