Romania detine un record costisitor

descoperit cu uimire, in timpul unui control de rutina, ca sufera de hipertensiune arteriala. "Nu mi-a venit sa cred. Pana in ziua cu pricina ma credeam cel mai sanatos om din lume", spune el.Daniel este, de fapt, unul dintre cele aproape cinci milioane de romani care se confrunta cu aceasta problema. Iar daca la acest capitol ne situam in media europeana, tarile nordice depasindu-ne cu mult, detinem cateva recorduri deloc de invidiat. "Romania se situeaza pe primul loc in lume in ceea ce prives

descoperit cu uimire, in timpul unui control de rutina, ca sufera de hipertensiune arteriala. „Nu mi-a venit sa cred. Pana in ziua cu pricina ma credeam cel mai sanatos om din lume”, spune el.Daniel este, de fapt, unul dintre cele aproape cinci milioane de romani care se confrunta cu aceasta problema. Iar daca la acest capitol ne situam in media europeana, tarile nordice depasindu-ne cu mult, detinem cateva recorduri deloc de invidiat. „Romania se situeaza pe primul loc in lume in ceea ce priveste mortalitatea ca urmare a accidentelor vasculare cerebrale, cu o rata de circa 250 la suta de mii de locuitori”, explica profesor doctor Cezar Macarie, de la Institutul C.C. Iliescu din Bucuresti.De altfel, tara noastra se situeaza pe locul doi in lume la decesele cauzate de bolile cardio-vasculare (BCV) in ansamblu, cu 1.283 de morti la 100.000 de locuitori in varsta de peste 35 de ani. Inaintea noastra se afla Federatia Rusa (1.750 de decese), iar imediat dupa noi Bulgaria si Ungaria.”Hipertensiunea este doar unul din factorii de risc pentru infarctul miocardic ori accidentul vascular cerebral. Nu trebuie sa neglijam dezechilibrul enorm intre alimentatia bogata in calorii si grasimi si efortul fizic redus. Acesta aduce cu sine obezitatea si diabetul zaharat, care inseamna, in timp, aparitia unor complicatii cardio-vasculare. De asemenea, fumatul, obicei care la noi este inca la nivel mediu, dar in permanenta crestere, mai ales in randul tinerilor, precum si consumul excesiv de alcool, mai ales cel de proasta calitate, contribuie la instalarea sau agravarea afectiunilor de acest gen. Asta in special atunci cand se combina cu stresul generalizat din ultimii ani in zonele afectate de saracie si somaj”, spune profesorul Macarie.Dincolo de componenta sociala, incidenta in permanenta crestere a afectiunilor cardiace si vasculare, dar mai ales faptul ca tulburari minore netratate la timp ajung sa se agraveze conduc la cheltuieli tot mai mari in fiecare an. Aceasta tendinta se vede cel mai bine in costurile tratamentelor medicamentoase.In 2002, piata medicamentelor din Romania a avut o valoare de peste 577 de milioane de dolari. 82 de milioane de dolari din aceasta suma au fost cheltuite pentru tratamentul sistemului cardio-vascular, in crestere cu aproape 13 milioane de dolari fata de 2001. Iar mai mult de jumatate din bani vin de la asigurarile de sanatate. Ponderea medicamentelor de acest tip este si mai mare atunci cand calculul se face in „zile de tratament”: mai mult de un sfert din total, mai exact peste 600 de milioane.”Cinci din primele 15 grupe terapeutice si trei din primele patru medicamente prescrise cel mai des in 2002 sunt destinate tratamentului bolilor cardio-vasculare. Fata de anul anterior se inregistreaza cresteri cu adevarat importante. De exemplu, diureticele au fost prescrise cu 39% mai mult, tratamentul cu Enalapril a crescut cu 14%, respectiv cu 50% fata de acum cinci ani, iar la cel cu Atenololum cresterea e de 64% fata de 1997. In opinia mea, aceasta tendinta se va mentine si in urmatoarea perioada”, spune farmacistul Ioan Uivarosi, vicepresedintele Colegiului Farmacistilor din Bucuresti.El mai afirma ca limitele impuse farmacistilor in ceea ce priveste onorarea retetelor compensate si gratuite nu fac decat sa accentueze problemele. „Sunt oameni grav bolnavi care merg din farmacie in farmacie, pentru ca nu inteleg de ce nu li se pot elibera medicamentele la care au dreptul. Exista un risc foarte mare ca ei sa-si agraveze boala sau chiar sa sufere un atac”, spune Uivarosi.Dar nu doar medicamentele costa. In numeroase cazuri, bolile de acest tip necesita interventii chirurgicale complicate, ce implica cheltuieli mergand pana la 50 de milioane de lei. Apoi, fiecare zi de spitalizare costa cel putin un milion de lei, iar cine a suferit o criza cardiaca (in 2002, de exemplu, au avut loc 10.000 de infarcturi) sau un accident vascular cerebral sta in spital in medie sapte zile. Nu in ultimul rand, transportul pacientilor de acest tip si interventia de urgenta a insemnat inca circa 400 de miliarde de lei la nivel national in 2002.si in afara sistemului sanitar BCV duc la cheltuieli importante. Din ce in ce mai multi oameni primesc pensie de invaliditate din cauza bolilor cardio-vasculare. Potrivit Angelicai Mihail, directoare in cadrul Casei Nationale de Pensii, se inregistreaza o crestere semnificativa, de la 130.000 in 2000 la 207.000 in 2003, pensia medie fiind in jurul a 1,5 milioane de lei lunar. Ceea ce inseamna costuri de peste 3.700 de miliarde de lei anual.Cum s-ar putea, totusi, ca bolile cardio-vasculare sa ne faca sa scoatem mai putini bani din buzunar? Specialistii cred ca trebuie actionat pe mai multe planuri. „Educatia este esentiala. Daca societatea vrea sa aiba membri sanatosi, trebuie sa se implice in instruirea lor, caci se stie ca statul nu poate rezolva totul. Rezultatele vor veni, chiar daca nu imediat”, crede profesorul Cezar Macarie. Presedintele Colegiului Medicilor, profesor doctor Mircea Cinteza, spune ca un tratament adecvat pentru hipertensiune sau diabet, chiar daca pe termen scurt costa mai mult, in timp inseamna economii importante: „Acesti oameni nu se transforma in handicapati care supravietuiesc pe banii statului, ci, dimpotriva, pot continua sa munceasca si sa aduca venituri la buget”.