Potrivit unei analize realizate de Speedtest Intelligence, România a înregistrat în al treilea trimestru al anului 2022 cele mai rapide viteze 5G din Europa de Sud-Est.
Viteza mediană de descărcare fixă a fost de 131,96 Mbps, iar viteza de încărcare a ajuns la 94,29 Mbps.
”Aceste viteze nu sunt o surpriză, având în vedere că România are una dintre cele mai mari rate de penetrare a fibrei până la domiciliu/clădire (FTTP/B) din regiune – aproape 54% din gospodării – rată, parțial determinată de proiectele de infrastructură fixă susținute de guvern, cum ar fi RoNet, și de atenția specială acordată zonelor rurale și defavorizate”, menționează inițiatorii raportului.
Licitația 5G din România, realizată abia în luna noiembrie 2022
5G reprezintă o tehnologie revoluționară, de ultimă generație, care permite transfer de date la viteze foarte ridicate. Interesant este că licitația de spectru pentru implementarea 5G în România a fost realizată chiar de curând, după amânări multiple. Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a oferit noile licențe singurelor companii care au participat la licitație, adică operatorii de telecomunicații Orange, Vodafone și Digi.
Suma totală obținută de statul român a fost stabilită îm cadrul licitației la valoarea de 432,6 milioane de euro, de plată în perioada 2022 – 2028.
Serviciile de internet 5G au fost deja lansate în multe state din Europa de Sud-Est, țări precum Croația, Cipru, Grecia, Muntenegru, Macedonia de Nord, România și Slovenia. În România, principalii operatori au dezvoltat rețele inclusiv pentru a testa serviciile, având siguranța obținerii ulterioare a licențelor.
Deja există pe piață numeroase telefoane mobile de tip smartphone, compatibile cu tehnologia 5G. Până acum, Serbia, Albania și Bosnia și Herțegovina nu au scos încă la licitație spectrul 5G dedicat.
Internetul de mare viteză facilitează experiențe intense pentru utilizatori
Miza 5G este enormă, căci permite utilizatorilor acces la internet de mare viteză. Nevoia de acest serviciu este tot mai mare, în condițiile în care conținutul online este tot mai dezvoltat. Cu servicii de internet 5G, poți vedea filme și seriale pe streaming video online la calitate excepțională.
De asemenea, pasionații de jocuri pot avea experiențe tot mai intense, chiar în cazul celor mai avansate jocuri video, care solicită conexiuni de internet foarte performante din punct de vedere al capacităților de transfer de date.
Mediul online este tot mai efervescent și în România, apetitul publicului pentru tot ceea ce oferă internetul fiind evident. În zona de divertisment, la partea de jocuri, se remarcă și jocurile de tip cazino, celebrele păcănele de la aparatele din sălile offline, care au fost acum transpuse și în variante virtuale. Pacanelele gratuite, bonusurile fără depunere și alte promoții se află printre căutările uzuale pe internet, pentru distracție online.
Cererea de acces în bandă largă cu capacitate de trafic de ordinul gigabiților este tot mai mare nu doar în România, ci și la nivel european. De altfel, obiectivul politic în Uniunea Europeană este ca fiecare gospodărie să aibă acces la internet de mare viteză până în anul 2025 și la conectivitate de tip gigabit până în anul 2030.
Internetul de mare viteză este o necesitatea nu doar pentru timpul liber, ci și pentru diverse operațiuni ce țin de viața de zi cu zi, de la plăți facturi și mobile banking, la trading online sau cumpărături în magazine virtuale. Tot mai mulți europeni lucrează parțial sau chiar total de acasă ori în timp ce sunt în mișcare, deci creșterea disponibilității serviciilor de internet de mare viteză, fixe și mobile, este o necesitate extrem de relevantă în societate și economie.
Serviciile comerciale 5G au fost lansate în România în 2019, însă ritmul de creștere a fost până acum destul de redus, limitat de aria de acoperire și de puținele dispozitive compatibile 5G existente în rândul clienților, dar și de unele temeri sociale.
La jumătatea anului 2022, în țara noastră existau 409.000 de abonamente de telefonie mobilă cu 5G, potrivit datelor Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.