România devine lider în domeniul energiei nucleare. Burduja: Vom trece, în următorii ani, de 3500 MW

Sebastian Burduja

SURSA FOTO: Dreamstime

Veste foarte bună venită din partea Ministerului Energiei. Alianţa Industrială Europeană pentru Reactoare Modulare Mici a luat o decizie care include şi România, o reală performanţă, după cum subliniază ministrul Sebastian Burduja.

Ministerul Energiei, anunţ cu privire la industria nucleară din România şi reactoarele modulare mici

Ministerul Energiei a anunțat duminică după-amiază că România are două proiecte selectate în prima evaluare realizată de Alianţa Industrială Europeană pentru Reactoare Modulare Mici (SMR-uri). Proiectele includ NuScale VOYGR SMR, dezvoltat la Doiceşti de RoPower Nuclear S.A. (NuclearElectrica și Nova Power), și proiectul EU-SMR-LFR, dezvoltat de RATEN la Mioveni în colaborare cu Ansaldo Nucleare, SCK-CEN și ENEA.

Conform comunicatului transmis de Ministerul Energiei, această reuşită reprezintă un pas semnificativ în consolidarea poziției României ca lider regional în domeniul energiei nucleare. Proiectele selectate fac parte dintr-o inițiativă paneuropeană ce are scopul de a accelera dezvoltarea şi implementarea tehnologiilor SMR în Europa până la începutul anilor 2030, inclusiv lanțurile de aprovizionare necesare acestor reactoare de mici dimensiuni.

Cele două proiecte românești au fost incluse în primul grup de Proiecte de Lucru (PWGs) după o evaluare riguroasă realizată de Consiliul de Conducere al Alianței și de secretariatul acesteia.

Dintr-un total de 22 de candidaturi europene, România a avut două proiecte selectate dintre cele nouă câștigătoare, performanță de care ministrul Energiei, Sebastian Burduja, s-a declarat mândru.

Şeful de la Ministerul Energiei a subliniat că această realizare ar putea schimba percepția celor care susțin că tehnologia SMR nu are viitor și că România nu ar trebui să investească în proiecte îndrăznețe din sectorul energetic. Burduja a adăugat că dezvoltarea energiei nucleare, atât la nivel național, cât și european, este esențială pentru reducerea dependenței de Federația Rusă, atingerea obiectivelor Uniunii Europene în materie de competitivitate și dorința comună de a asigura energie curată și accesibilă.

Totodată, el a menționat că România are în vedere atingerea unei capacități de peste 3500 MW în centralele nuclearo-electrice prin proiecte aflate în desfășurare sau planificare, la Cernavodă, Doiceşti și Mioveni.

Proiect privind reactoarele modulare de mici dimensiuni / SURSA FOTO: Nuclearelectrica

Burduja: O performanţă de care trebuie să fim mândri

Alianţa Industrială Europeană pentru SMR-uri, creată în februarie 2024, urmărește să sprijine implementarea acestor tehnologii în Europa, reunind designeri de tehnologie, companii din lanţul de aprovizionare, institute de cercetare și organizații financiare.

Prin proiectele selectate, România își continuă traseul de a deveni un pilon de stabilitate şi progres în domeniul energiei nucleare din Europa Centrală și de Est, mai transmite Ministerul Energiei.

„Din 9 proiecte selectate la nivel european, dintr-un total de 22 de candidaturi, 2 proiecte sunt din România. O performanţă de care trebuie să fim mândri.

Vreau să cred că această reuşită îi va convinge, sau măcar îi va pune pe gânduri, pe cei care ne spun că această tehnologie nu are viitor şi că România nu ar trebui să îşi mai asume proiecte îndrăzneţe în energie.

Dezvoltarea energiei nucleare, atât la nivel naţional, cât şi european, este indisolubil legată de reducerea dependenţei faţă de Federaţia Rusă, de atingerea obiectivelor UE privind competitivitatea şi de dorinţa noastră comună de a avea energie curată şi accesibilă.

În România, ne propunem să atingem în următorii ani o capacitate de peste 3500 MW în centrale nuclearo-electrice, prin proiectele aflate în plan sau în derulare – fie la Cernavodă, fie la Doiceşti (prin tehnologia SMR NuScale), fie la Mioveni (demonstratorul ALFRED)”, a explicat Sebastian Burduja.