România va obține independență energetică printr-un proiect masiv din Marea Neagră. Este vorba despre Neptun Deep, prin intermediul căruia se vor extrage gazele.
Proiectul din Marea Neagră este foarte important pentru România
Daniel Apostol, director general al Federaţiei Patronale Petrol şi Gaze (FPPG), spune că acest proiect va face din România un jucător important în regiune.
Potrivit acestuia, proiectul de exploatare a gazelor naturale Neptun Deep atrage atenţia ca punct de focalizare.
Mai precis, exploatarea gazelor offshore reprezintă o bază importantă pentru securitatea aprovizionării cu energie în regiune.
Daniel Apostol a subliniat că Europa face paşi importanţi în reducerea dependenţei de importurile de energie, prin valorificarea resurselor de gaz natural.
Proiectul va ajuta și la asigurarea independenţei energetice regionale.
„Exploatarea gazelor naturale din subsolul de mare adâncime al Mării Negre reprezintă cheia pentru reducerea dependenţei de importurile de gaz şi, mai important, pentru consolidarea securităţii energetice a întregului spaţiu comunitar al UE.
Va reduce vulnerabilitatea la fluctuaţiile pieţei globale a gazelor naturale, va furniza resurse esenţiale pentru o tranziţie către surse de energie verzi, într-un mod echitabil şi sustenabil pentru cetăţeni, pentru stat şi pentru investitorii din producţia de energie”, afirmă directorul general al FPPG.
România va deveni primul producător de gaze al Europei
Anterior, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că în 2027 România va deveni primul producător de gaze al Europei.
El a subliniat necesitatea unei mai mari implicări în proiectele de dezvoltare pentru capitală, referindu-se la succesul Constanței în această privință.
De asemenea, a subliniat și importanța realizărilor concrete, exemplificate de proiecte precum Neptun Deep.
Burduja a adăugat că acest succes se datorează și proiectelor de la Constanța, care nu au fost replicate la nivelul Primăriei Generale din București.
Referindu-se la proiectele depuse de primarul Vergil Chițac la Ministerul Energiei, Burduja a vorbit despre modernizarea CET-ului și a rețelelor de termoficare, subliniind eforturile administrației locale în atragerea de fonduri și implementarea proiectelor.
Totodată, Sebastian Burduja a evidențiat oportunitățile de dezvoltare pentru județul Constanța, prezentând candidatul PNL la președinția Consiliului Județean, Florin Mitroi, ca fiind un lider cu viziune și seriozitate necesare pentru exploatarea potențialului extraordinar al zonei.