România devine o forță în Europa: Este unul din cei mai importanți parteneri ai landului Bavaria.

Așadar, schimburile economice dintre România şi landul Bavaria, în intervalul ianuarie – august 2022 au însumat 4,8 miliarde de euro, cu un avans de 9% faţă de aceeași perioadă a anului trecut.

„Potrivit Destatis, Biroul Federal de Statistică al Germaniei, schimburile economice dintre România şi landul Bavaria în perioada ianuarie – august 2022 au însumat 4,8 miliarde de euro, cu un avans de 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Din această sumă, 2,1 miliarde de euro au însemnat importuri din Bavaria, iar 2,7 miliarde euro exporturi către Bavaria. Comparativ, totalul schimburilor comerciale pe întreg anul 2021 s-a ridicat la valoarea de 6,7 miliarde euro, din care importuri din Bavaria 3,1 miliarde, iar 3,6 miliarde exporturi către Bavaria”, este scris într-un comunicat al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România), potrivit agerpres.ro

O delegație formată din 17 persoane a căutat parteneri de afaceri

O delegaţie formată din 17 persoane, reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai Ministerului de Stat Bavarez pentru Economie, Dezvoltare Regională şi Energie şi ai Camerei de Industrie şi Comerţ pentru Munchen şi Oberbayern (Bavaria Superioară), a vizitat oraşele Reşiţa, Timişoara şi Bucureşti în perioada 18-21 octombrie, pentru a găsi parteneri de afaceri sau pentru a crea reţele şi structuri pentru proiecte viitoare, pentru dezvoltarea actualelor proiecte, dar şi pentru o mai bună cunoaşte a realităţile economice din cele trei oraşe.

Vizita a fost organizată de AHK Romania, în colaborare cu Ministerul de Stat Bavarez pentru Economie şi Bayern International – Societatea Bavareză pentru Relaţii Economice Internaţionale MBH, fiind, totodată, un prilej de a sărbători 20 de ani de prezenţă în România a Reprezentanţei Bavareze.

Domeniile de interes au fost în principal economia circulară, tehnologia mediului, soluţii inteligente pentru producţie, mediu şi eficienţa energetică.

Companiile prezente activează în domeniile inginerie mecanică şi instalaţii (componente electronice, sisteme de cablare), construcţii metalice şi din oţel, comerţ cu produse electronice, produse de construcţii şi de mediu.

Sub conducerea directorului din Ministerul de Stat Bavarez pentru Economie, Ulrike Wolf, membrii delegaţiei au vizitat în Reşiţa şantierul viitoarei uzine EMZ Hanauer (componente şi sisteme pentru produse electrocasnice) şi au avut întâlniri cu conducerea Facultăţii de Ştiinţe Inginereşti a Universităţii Babeş-Bolyai, precum şi cu reprezentanţii autorităţilor locale. La Timişoara, programul a inclus o vizită la fabrica Draxlmaier (componente electronice şi baterii) şi o întâlnire cu viceprimarul oraşului, Ruben Latcau.

La Bucureşti, agenda oficială a cuprins discuţii politice cu Lucian Rus, secretar de stat în Ministerul pentru Turism şi Antreprenoriat, şi cu Florin Spătaru, ministrul Economiei. O parte dintre membrii delegaţiei a participat la o masă rotundă pe tema Green Deal, la sediul AHK România.

Ziua s-a încheiat cu o Recepţia Bavareză prilejuită de aniversarea a 20 de ani de la înfiinţarea Reprezentanţei landului Bavaria în România, oferită de Ministerului Bavarez al Economiei, Dezvoltării Regionale şi Energiei, la care a participat şi Florin Spătaru.

„Între România şi landul Bavaria există de ani de zile relaţii de prietenie. De câţiva ani, între cele două ţări s-a dezvoltat o cooperare economică foarte avantajoasă pentru ambele părţi. Reţeaua de zone industriale atractive ce asigură o calitate superioară a muncii şi condiţii-cadru avantajoase face ca România să fie profitabilă pentru investitori. Noi dorim să consolidăm şi mai mult aceste relaţii bilaterale, care au la bază această poveste de succes”, a transmis Roland Weigert, secretar de stat bavarez pentru economie, dezvoltare regională şi energie.

Ministrul român al Economiei i-a asigurat pe investitorii germani

Ministrul român al Economiei i-a asigurat pe investitorii germani de întreaga deschiderea a instituţiei pe care o conduce pentru viitoare colaborări concrete în afaceri.

„În primul rând aş vrea să vă felicit pentru cei 20 de ani de prezenţă în România, este o mare realizare. Cooperarea dintre Germania şi România este de mare importanţă pentru noi. Avem valori comune, pe care le împărtăşim. Iar dumneavoastră, oamenii de afaceri, politicienii germani, împreună cu noi şi cu ceilalţi, trebuie să rămânem uniţi. Este momentul să acţionăm. Eu vin din zona privată şi înţeleg bine punctele dumneavoastră de vedere şi încerc să creez o legătură eficientă cu sectorul public”, a adăugat ministrul Economiei.

Acesta a precizat că România şi statele europene au ţeluri comune, motiv pentru care doreşte ca România să fie parte a pieţei unice, a efortului comun de contracarare a agresiunii, de a face Europa mai sustenabilă, mai independentă din punctul de vedere energetic şi al lanţurilor de aprovizionare.

La rândul său, Ulrike Wolf a subliniat importanţa României pentru Bavaria, aceasta fiind una dintre primele destinaţii ale delegaţiilor organizate de Ministerul de Stat Bavarez pentru Economie după criza pandemică.

„După 1990, comerţul bilateral s-a dezvoltat foarte mult, acum a crescut de 50 de ori faţă de nivelul anilor 1990, dar este încă loc de mai bine”, a precizat aceasta.

Bavaria produce o cincime din PIB-ul Germaniei

Totodată, aceasta a menţionat că Bavaria produce o cincime din PIB-ul Germaniei, prin urmare este o economie puternică, aflată pe locul cinci în Uniunea Europeană.

„Succesul nostru nu se datorează însă doar marilor companii, care au început afacerile cu peste 100 de ani în urmă, ci şi IMM-urilor, care reprezintă coloana vertebrală a economiei noastre. Pe aceşti reprezentanţi ai IMM-urilor i-am adus aici pentru a stabili contacte mai strânse şi suntem încântaţi că am găsit multă deschidere la dumneavoastră pentru cooperări între companiile române şi bavareze”, a adăugat Wolf.

În acest context, directorul general al AHK România, Sebastian Metz, a vorbit despre dezvoltarea comerţului bilateral dintre România şi landul Bavaria în ultimii 20 de ani, dar şi despre acordul bilateral de prietenie, de 30 de ani dintre România şi Germania, aflat sub auspiciile Ambasadei Germaniei la Bucureşti.

„Avem şi un parteneriat minunat cu Ministerul Economiei, care susţine relaţiile româno-bavareze, româno-germane, cu scopul comun de a întări economia în România, de a o face mai sustenabilă, mai digitală, mai rezilientă. Ne confruntăm cu vremuri dificile, dar ministerul dumneavoastră ne-a susţinut mereu, s-a concentrat pe nevoile companiilor. Sunt foarte mulţumit de această cooperare şi pentru că doriţi să aveţi companiile bavareze, companiile germane de partea dumneavoastră pentru a face România o parte mai rezilientă, mai sănătoasă din Uniunea Europeană”, a completat Metz.