Anunțul momentului vine de la premierul Nicolae Ciucă. În urma întâlniri care a avut loc astăzi la Palatul Victoria, cu delegația Nuclear Energy Agency (NEA) condusă de directorul general William D. Magwood al IV-lea, oficialii au dezbătut mai multe subiecte.
Mai exact, principalele teme abordate au vizat aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), inițiativa regională privind dezvoltarea în domeniul nuclear şi colaborarea dintre România şi NEA.
În același timp, în cadrul discuțiilor, premierul a mai adăugat că România susține dezvoltarea programului nuclear românesc, având proiecte substanțiale de investiții în acest sens.
Totodată, el a mai punctat și faptul că decizia luată la nivel european de a accepta energia nucleară ca fiind energie de tranziţie către economia curată încurajează investiţiile în noile capabilităţi care includ atât noi reactoare, cât şi utilizarea tehnologiei SMR.
România susține programul nuclear
„Guvernul susţine dezvoltarea programului nuclear românesc, prin proiecte substanţiale de investiţii, având în vedere rolul energiei nucleare în strategia energetică a României. Decizia luată la nivel european de a accepta energia nucleară ca fiind energie de tranziţie către economia curată ne încurajează să sprijinim investiţiile în noile capabilităţi care includ atât noi reactoare, cât şi utilizarea tehnologiei SMR.
Sunt proiecte care vor contribui la întărirea profilului ţării noastre din perspectiva producţiei de energie şi de atingere a independenţei energetice, în acord cu viziunea europeană de protejare a mediului şi reducere a emisiilor de dioxid de carbon”, a afirmat premierul Ciucă.
Șeful Executivului a mai adăugat și că pentru România o prioritate o reprezintă pregătirea angajaţilor în domeniu, dar şi dezvoltarea reţelei de producere şi transport a energiei.
Rolul României
O reacție în acest sens a venit și de la directorul general al NEA- OCDE. El a confirmat disponibilitatea de sprijin din perspectiva creşterii capabilităţilor de a produce energie nucleară. Totodată, acesta a ținut să sublinieze și rolul pozitiv pe care apartenenţa României la această agenţie îl poate juca în procesul de aderare la OCDE.
„Investiţiile în domeniul nuclear reprezintă oportunităţi pentru mediul de afaceri, iar în acest sens sprijinul guvernamental poate contribui la coagularea de noi proiecte”, a spus el.
În cadrul discuțiilor purtate, s-a mai vorbit și despre principalele avantaje al energiei nucleare, care poate reduce emisiile de carbon reprezentând o alternativă la gazul rusesc, inclusiv în domeniul industrial.
Menționăm faptul că directorul General NEA efectuează o vizită de lucru la Bucureşti având ca obiectiv dezvoltarea cooperării dintre România şi Agenţia pentru Energie Nucleară.