De când a intrat în arsenalul defensiv al Israelului, în 2011, Iron Dome și-a dovedit importanța în numeroase runde de lupte împotriva Gaza. Fiecare baterie costă aproximativ 150 de milioane de dolari, iar fiecare rachetă interceptoare 50.000 de dolari.
Discuțiile ar fi avut loc în cadrul vizitei ministrului în Israel
Însă Israelul nu a reușit să comercializeze sistemul, vânzând doar două sisteme armatei americane pentru 373 de milioane de dolari. Nu se crede că americanii sunt interesați de mai multe, scrie Haaretz.
Amintim că, ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, a vizitat, în perioada 14 – 15 septembrie, sediile unor companii din industria de apărare israeliană, în cadrul vizitei oficiale pe care demnitarul român a efectuat-o în Statul Israel.
„Miercuri, 14 septembrie, ministrul Dîncu a vizitat facilitățile companiei Israel Aerospace Industries din Tel Aviv, unde s-a întâlnit cu specialiștii români care lucrează în cadrul companiei.
Joi, 15 septembrie, demnitarul român a vizitat companiile Rafael Advanced Defense Systems ce activează în domeniul aerospațial și de apărare și Elbit Systems, o companie din industria de apărare cu investiții importante în România”, transmite MApN.
Vasile Dîncu nu a dorit să confirme
Într-un interviu acordat sursei citate, ministrul Apărării, Vasile Dîncu a refuzat să discute despre „Iron Dome”, dar a declarat că România este dornică să semneze acorduri de cooperare în domeniul securității cu Israelul.
„Dorim să ne îmbunătățim cooperarea militară și de securitate cu Israelul în multe domenii”, a spus el.
„Dorim să aducem în România cunoștințele tehnologice și inovația israeliană. Industria noastră militară este învechită. Și am descoperit că Israelul, spre deosebire de alții, este o țară care nu vrea doar să vândă echipamente militare, ci vrea să obțină o licență pentru a le fabrica în România, iar acest lucru este foarte important pentru noi. Acest lucru ne va permite să exportăm sistemele de armament către NATO”, a mai adăugat ministrul.
Ce este sistemul „Iron Dome”?
„Iron Dome” este un sistem de apărare antirachetă dezvoltat de firmele israeliene Rafael Advanced Defense Systems și Israel Aerospace Industries, cu sprijinul financiar și suportul tehnic al Statelor Unite.
Sistemul este conceput pentru a contracara rachetele cu rază scurtă de acțiune și proiectilele de artilerie de 155 mm cu o rază de acțiune de până la 70 de kilometri. Potrivit producătorului său, acesta poate funcționa zi și noapte, în condiții meteorologice nefavorabile, și poate răspunde simultan la mai multe amenințări.
Cu toate că Iron Dome este creația Ministerului israelian al Apărării și a contractorilor din domeniul apărării, a devenit în esență un proiect comun cu Statele Unite. Orice vânzare a Iron Dome necesită aprobarea Washingtonului.